VALERIU GAFENCU – “SFANTUL INCHISORILOR”
În cadrul acţiunilor sale de cunoaştere a luptei neamului românesc spre împlinirea menirii sale istorice, Asociaţia PREZENT! a susţinut (şi) la sala Cercului Militar Huşi conferinţa despre Valeriu Gafencu duminică, 30 martie 2008, la invitaţia unor tineri însufleţiţi de idealul naţional şi doritori de a fi cunoscută istoria patriei.
În faţa unui auditoriu (peste 100 de persoane) format în majoritate copleşitoare din tineri (mai ales liceeni), vorbitorii (Ionuţ Băiaş, ziarist şi jurist, preşedinte al Asociaţiei, şi Costel Condurache, student la teologie) au prezentat date biografice ale lui Valeriu Gafencu, regimul dur îndurat din temniţele comuniste (foame, frig, pedepse) şi faptul că suferinţa şi chinurile au fost asumate cu bucurie în mijloace de mântuire.
Proiecţia video din filmul „Noaptea pătimirilor” (realizat în 1997 de Radu Dinu, pentru TVR) ce cuprinde mărturiile unor foşti camarazi de luptă şi prigoană a întregit expunerea.
Grupul psaltic format din seminarişti a completat manifestarea, încălzind sufletele participanţilor şi marcând prin cântări potrivite luările de cuvânt.
Personalităţi asemenea lui Valeriu Gafencu – care trebuie cinstite ca mărturisitori, mucenici şi sfinţi – au înscris neamul românesc pe linia sa de destin şi pot fi îndemn generaţiilor tinere să se întărească în credinţă, pentru a putea înălţa o nouă Românie creştină.
Lasă un răspuns