Valeriu Gafencu

Vasile Gafencu (1886-1942), tatal lui Valeriu, membru in Sfatul Tarii, a votat Unirea Basarabiei cu Romania, mort in Gulag.

Vasile Gafencu – sus: Vasile Gafencu impreuna cu sora sa Vera (maritata Cucos); jos de stanga la dreapta: cumnata lui Vasile si fiica acesteia, mama lui Vasile si a Verei, fetita Verei

Vasile Gafencu – la congresul invatatorilor din Sangerei in anul 1930. Vasile Gafencu este primul din stanga pe randul de sus.

Valeriu Gafencu – elev de scoala primara, Sangerei 

Valeriu Gafencu – in timpul liceului, Balti

Valeriu Gafencu – fotografie facuta in anul 1938

Valeriu Gafencu – student la Facultatea de Drept din Iasi, 1940

Valeriu Gafencu – student la Facultatea de Drept din Iasi, 1940

Valeriu Gafencu – impreuna cu prietenii sai Ovidiu Creanga si Craescu in anul 1940, Balti; de la stanga la dreapta: Valeriu Gafencu, Craescu, Ovidiu Creanga

Valeriu Gafencu (stanga) – impreuna cu Ovidiu Creanga, 1940  

Valeriu Gafencu – impreuna cu Stefan Ciocan si un grup de prietene, Iasi 1941; Valeriu este primul din partea dreapta

Valeriu Gafencu – impreuna cu Stefan Ciocan si un grup de prietene, Iasi 1941; Valeriu este a doua persoana din dreapta

Valeriu Gafencu (dreapta) – impreuna cu Romica Eutusanu (stanga) si cu un alt coleg de facultate, Iasi 1941   

Valeriu Gafencu – ultima fotografie inainte de arestare, 1941

Valeriu Gafencu – in colonia de munca Galda de Jos; randul de sus – Valeriu (stanga), mama sa Elena Gafencu si Romica Eutusanu; randul de jos (din stanga) – Eleonora, Valentina si Elisabeta Gafencu

Valeriu Gafencu – in colonia de munca Galda de Jos impreuna cu sora sa Elisabeta

Valeriu Gafencu – in colonia de munca Galda de Jos impreuna cu mama sa, Elena Gafencu

Valeriu Gafencu – in colonia de munca Galda de Jos impreuna cu mama sa, Elena Gafencu

Valeriu Gafencu – in colonia de munca Galda de Jos impreuna cu mama sa, Elena Gafencu si cu Ion Ianolide; in spate se vede bisericuta de la Galda; cei trei se sprijina pe ramasitele unei foste fantani arteziene

Ion Ianolide – in colonia de munca Galda de Jos impreuna cu logodnica sa, Valentina Gafencu; pe fundal – Castelul Kemeny

Sublocotenentul Felix Guha, prietenul lui Valeriu Gafencu, mort pe front 1941

Corneliu Zelea Codreanu – Capitanul

Parintele Arsenie Boca

Parintele Gherasim Iscu

 

Parintele Constantin Voicescu

Traian Trifan

Virgil Maxim

Ion Ianolide

Gheorghe Jimboiu

Parintele Arsenie (Anghel) Papacioc

Aristide Lefa

Troita se afla vis-a-vis de penitenciarului Targu Ocna, in curtea Bisericii Poieni. In aceasta curte functioneaza astazi un cimitir parohial. Sub mormintele mai recente se afla insa multime de sfinte oase – moastele sfintilor savarsiti in temnita Targu Ocna. Acesta era locul in care cadavrele detinutilor erau inmormantate noaptea, fara slujba, in gropi comune la un loc cu detinutii de drept comun. Aici este mormantul lui Valeriu Gafencu, al Parintelui Gherasim Iscu… Troita ridicata in memoria lui Valeriu Gafencu si a celorlalti detinuti politici morti in temnita Targu Ocna

Inscriptie – semnificatia troitei

Inscriptie – versuri de Valeriu Gafencu

Inscriptie – detinutii politici decdati in penitenciarul Targu Ocna

Sub aceste morminte se afla osemintele lui Valeriu Gafencu

Castelul Kemeny

Colonia de munca pentru detinuti politici Galda de Jos, a functionat in cadrul domeniului Kemeny. Castelul si dependintele fiind trecute in proprietatea statului au devenit temnite si lagare de munca pentru detinutii politici din inchisoarea Aiud. Astazi in interiorul fostului castel functioneaza Centrul de Recupere si Reabilitare Neuropsihiatrica Alba.

Castelul Kemeny – imagine de ansamblu

Castelul Kemeny – intrarea

 

Castelul Kemeny – intrarea detaliu

Castelul Kemeny – vedere din fata bisericutei de lemn

Castelul Kemeny – fostele dependinte in care locuiau detinutii din colonie

Biserica de lemn din Galda de Jos

Bisericuta de lemn se afla in vecinatatea domeniului Kemeny. Desi nefunctionala in timpul coloniei de munca, aducea multa bucurie si liniste detinutilor care in temnite il gasisera pe Hristos.

Valeriu Gafencu mergea zilnic intre zidurile bisericii si se ruga.

 

In apropierea bisericutei, amasitele unei foste fantani arteziene (nefunctionala in timpul coloniei) care impodobea domeniul castelului. Valeriu Gafencu se odihnea adesea pe marginea ei. A fost fotografiat aici alaturi de mama sa si de Ion Ianolide.

 

Bisericuta din Galda – desen realizat de George Baca, fost detinut politic in colonia de munca Galda de Jos

Dimineata la parau, detinutii politici in colonia Galda – desen realizat de George Baca in iulie 1946

Manastirea Galata

Poarta de la intrare

Zidurile Manastirii

Manastirea – vedere din fata

Manastirea – vedere din clopotnita

Ruinele corpului de cladire care a fost transformat in temnita  

Aiud

 Inchisoarea Aiud – post de observatie

Inchisoarea Aiud – ziduri

 Penitenciarul Aiud – vedere de ansamblu

Pitesti

Cladirea penitenciarului Pitesti

Fereastra a penitenciarului Pitesti

Usa de celula din penitenciarul Pitesti

Targu Ocna

Spitalul-penitenciar Targu Ocna – intrarea

 Spitalul-penitenciar Targu Ocna – vedere din actualul cimitir

Spitalul-penitenciar Targu Ocna – curtea interioara

Spitalul-penitenciar Targu Ocna

Planul Spitalului-penitenciar Targu Ocna, desenat de Virgil Maxim, fost detinut politic

Ai grijă, Doamne, de toţi ai mei. Primeşte-i sub scutul Tău. Iartă-i. Odihneşte-i. Celor vii dă-le tărie asupra celor potrivnici, întru biruinţa României Creştin-Legionare şi apropierea de Tine, Doamne, a neamului meu românesc, întru nădejdea învierii lui. Amin.

Îngerilor mai întâi şi dela Sfânta Treime a doua lumină te-ai arătat, Mihaile Voievodule şi însoţit fiind de îngerii credincioşi lui Dumnezeu, ai pornit război cu balaurul cel mare şi cu îngerii lui, cel care se cheamă diavolul sau satana.

Tu l-ai aruncat din Ceriuri pe pământ, pe cel ce năcăjea pe Dumnezeu, ziua şi noaptea, apărând într’una pe cei drepţi şi ai înlăturat pentru vecie zavistia lui, aducând pacea şi linistea în împărăţia cerească.

Şi noi nevrednicii, robii lui Dumnezeu şi credincioşi ai Mântuitorului Iisus Hristos, înrolaţi în Legiunea lui Corneliu Zelea Codreanu, pentru salvarea Neamului nostru Românesc, ne rugăm Ţie, Sfinte Arhanghele Mihail, Voievodul oştilor cereşti şi slujitorul prea sfânt al marelui Dumnezeu, fii protectorul şi apărătorul Legiunii noastre, ne întăreşte în credinţa cea adevărată şi ajută-ne să biruim cu puterea Ta, pe toate uneltele diavolului, care sunt puse să distrugă un Neam creştin şi de Dumnezeu iubitor, poporul nostru românesc.

Te implorăm, Sfinte Arhanghele Mihail, care ai putere mare dela Dumnezeu Tatăl Ceresc, să fi permanent alături de Legiunea noastră şi cu sprijinul Tău să se mântuiască Neamul nostru şi noi cu toată recunoştinţa şi cu umilintă, Te vom preamări şi binecuvânta în vecii vecilor. Amin.

Troparul, glasul 1:
Mãrturisitorii cei adevãrati ai lui Hristos cu vitejie au stat împotriva uneltirilor satanei, si nici prigoana, nici temnita, nici chinurile, nici lanturile nu i-au spãimântat, ci cu putere de sus credinta si neamul românesc au pãzit. Pentru rugãciunile lor, Hristoase Dumnezeule, mântuieste sufletele noastre.Condacele si Icoasele

Condacul 1:
Pe Mãrturisitorii cei alesi ai lui Hristos, podoaba Bisericii noastre, pe cei ce în temnitã chinuri si batjocuri au rãbdat, ostasii cei adevãrati ai Domnului care cu puterea Crucii pe slujitorii satanei au rusinat si în ceruri se roagã pentru noi, cu dorire sã îi lãudãm zicând: Bucurati-vã, Sfintilor Mãrturisitori, care în temnitã Golgota neamului românesc ati suit!

Icosul 1:
De la icoanã si de la altar ati pornit, Sfintilor Mãrturisitori, sã apãrati dreapta-credintã si neamul românesc de urgia ce venea dinspre Rãsãrit, si nici prigoana, nici temnita nu v-au îngrozit, ci cu tãrie ati stat împotriva uneltirilor satanei, pentru care bucurându-ne vã lãudãm zicând:
Bucurati-vã, suflete curate de crin.
Bucurati-vã, cã pe acestea nu le-a întinat nici un chin.
Bucurati-vã, cã robia neamului ati voit a o frânge.
Bucurati-vã, cã pãmântul tãrii l-ati temeluit cu sânge.
Bucurati-vã, cã vrãjmasii lui Hristos v-au prigonit.
Bucurati-vã cã vânzãtorii de neam v-au lovit.
Bucurati-vã, cã zdrobiti fiind, iarãsi v-ati ridicat.
Bucurati-vã, cã gândul la mortii vostri putere v-a dat.
Bucurati-vã, cã viata v-a fost rugã si plâns.
Bucurati-vã, cã ardere de tot v-ati adus.
Bucurati-vã, cã darul Arhanghelului v-a umbrit.
Bucurati-vã, cãci cu puterea cinstitei Cruci ati biruit.
Bucurati-vã, Sfintilor Mãrturisitori, care în temnitã Golgota neamului românesc ati suit!

Condacul al 2-lea:
Fiara rosie cu mânie s-a pornit împotriva Bisericii lui Hristos si lumea întreagã s-a îngrozit de cumplitele nelegiuiri: cã icoanele au fost cãlcate în picioare, moastele sfintilor batjocorite, preotii ucisi si multime de biserici dãrâmate; iar voi, Sfintilor, nevoind a ne lãsa nouã o tarã fãrã altare si cruci, v-ati împotrivit cu bãrbãtie celor rãu-credinciosi, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea:
Se clãtina asezarea crestinã a lumii si puterile întunericului cumplit spumegau, iar ostasii lui Hristos cu inimã viteazã, nesuferind unele ca acestea, au pornit grabnic spre Spania însângeratã unde moarte de martiri cu bucurie au primit; iar voi, Sfintilor, legãmânt ati fãcut pe mormântul lor sã duceti lupta cea bunã pentru izbãvirea neamului, pentru care cu multumire grãim:
Bucurati-vã, apãrãtori ai neamului românesc.
Bucurati-vã, fii vrednici ai pãmântului strãmosesc.
Bucurati-vã, cã doi tineri pildã vie v-au dat.
Bucurati-vã, cã la moarte fericiti au plecat.
Bucurati-vã, cã la mormântul lor legãmânt ati rostit.
Bucurati-vã, cã-n sãrãcie a vietui ati fãgãduit.
Bucurati-vã, cã de bucuriile pãmântesti v-ati lepãdat.
Bucurati-vã, cã tara s-o slujiti v-ati legat.
Bucurati-vã, cã munti de suferintã ati strãbãtut.
Bucurati-vã, cã tinerete cei mai multi n-ati avut.
Bucurati-vã cã neamul prin voi s-a împlinit.
Bucurati-vã, cã durerea voastrã însutit a rodit.
Bucurati-vã, Sfintilor Mãrturisitori, care în temnitã Golgota neamului românesc ati suit!

Condacul al 3-lea:
Voit-au vrãjmasii Crucii si vânzãtorii de tarã sã rupã sufletul românesc de Hristos, dar s-a ridicat nouã viteaz apãrãtor cu suflet de Arhanghel, care viata pentru legea strãmoseascã si-a pus zicând: „Cel ce luptã, chiar singur, pentru Dumnezeu si neamul sãu, nu va fi învins niciodatã”; iar acum, biruitor, cu îngerii în ceruri, acestuia neîncetat îi cântã: Aliluia!

Icosul al 3-lea:
Tiranul cel ucigas si nelegiuita evreicã, nesuferind a vedea sufletele voastre curate arzând de dragoste pentru credintã si neam, diavoleascã poruncã au dat sã fiti noaptea dusi în pãdure si sugrumati, apoi ciuruiti de gloante, aruncati într-o groapã, arsi cu vitriol si acoperiti cu lespezi grele de piatrã, dar nici mormântul, nici moartea nu v-au tinut, ci la Viata cea adevãratã v-ati mutat, pentru care auziti de la noi unele ca acestea:
Bucurati-vã, lacrimi pe obrazul tãrii vãrsate.
Bucurati-vã, suflete greu încercate.
Bucurati-vã, cã ati stiut cã la moarte plecati.
Bucurati-vã, cã senini v-ati despãrtit de ceilalti.
Bucurati-vã, cã-n întunecata pãdure v-au dus.
Bucurati-vã, cã picioarele în lanturi v-au pus.
Bucurati-vã, cã frânghii dupã gât v-au întins.
Bucurati-vã, cã miseleste pe toti v-au ucis.
Bucurati-vã, cãci Catapeteasma Neamului s-a despicat.
Bucurati-vã, cã voievozii din morminte s-au sculat.
Bucurati-vã, cã Horea sfârtecat a zvâcnit.
Bucurati-vã, cã Tudor cel vândut s-a îngrozit.
Bucurati-vã, Sfintilor Mãrturisitori, care în temnitã Golgota neamului românesc ati suit!

Condacul al 4-lea:
Spãimântatu-s-au slugile satanei de dârzenia si credinta voastrã, Sfintilor, si socotind sã vã piardã, cu mânie s-au pornit asupra voastrã în temnitele de la Râmnicu Sãrat, Miercurea Ciuc, Brasov si Vaslui, si în înfricosãtoarea „noapte a rãzbunãrii” cu moarte de martiri v-ati încununat, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea:
Uneltirile celor fãrã de lege nicicum nu v-au îngrozit, vitejilor Mãrturisitori, ci întelegând cã veti fi ucisi, în curtea lagãrului toti ati îngenuncheat si în tãcerea noptii rugãciunea „Tatãl Nostru” cu umilintã ati rostit, apoi gloantele au pornit potop asupra voastrã , în vreme ce un preot întemnitat sãvârsea în tainã cea din urmã slujbã pentru voi si pentru cei ce aveau sã mai moarã, pentru care noi vã lãudãm zicând:
Bucurati-vã, cã la moarte cu Hristos ati plecat.
Bucurati-vã, cã neamului jertfã curatã v-ati dat.
Bucurati-vã, cã s-au minunat cãlãii de a voastrã purtare.
Bucurati-vã, cã s-au cucerit de credinta voastrã cea tare.
Bucurati-vã, cã gloantele nemilos v-au secerat.
Bucurati-vã, cã durere în urmã ati lãsat.
Bucurati-vã, cã trupurile vi le-au pus la rãscruci.
Bucurati-vã, cã v-au lãsat fãrã groapã si cruci.
Bucurati-vã, cei ce si dupã moarte ati fost umiliti.
Bucurati-vã, cei ce „trãdãtori de tarã” ati fost numiti.
Bucurati-vã, fii ai unui neam rãstignit.
Bucurati-vã, cã sufletul prin dureri v-ati sfintit.
Bucurati-vã, Sfintilor Mãrturisitori, care în temnitã Golgota neamului românesc ati suit!

Condacul al 5-lea:
Satana însusi s-a pogorât ca sã vã piardã, Sfintilor Mãrturisitori, în grozava temnitã de la Pitesti, iar cãlãul cel îndrãcit tocmit sã vã zdrobeascã sufletele striga: „Dacã Hristos ar fi trecut prin mâinile mele, nu mai ajungea nici El pe cruce si n-ar fi înviat. Eu sunt adevãrata evanghelie! Eu o scriu acum pe stârvurile voastre!”; iar voi, Sfintilor, neavând nãdejde de izbãvire decât de la Dumnezeu, Acestuia cu lacrimi Îi strigati: Aliluia!

Icosul al 5-lea:
Îngerii cei din ceruri si-au ascuns fata neputând suferi nebunia urâtorilor de Dumnezeu, cã în Vinerea Patimilor, spre batjocurã, un tânãr pe perete au rãstignit si cu loviri sãlbatice l-au ucis, iar zidurile temnitei se cutremurau de urletele celor schingiuiti si gropile înghiteau flãmânde grãmezi de carne zdrobitã si sânge, dar în adâncul iadului Dumnezeu putere si tãrie v-a dat, pentru care vã lãudãm zicând:
Bucurati-vã, martiri care mult ati pãtimit.
Bucurati-vã cã fiare cu chip de om v-au lovit.
Bucurati-vã, cã peste cap cu pari ascutiti v-au bãtut.
Bucurati-vã, cã degetele cu clesti vi le-au frânt.
Bucurati-vã, cã în picioare cu urã ati fost cãlcati.
Bucurati-vã, cã-n genunchi, cu mâinile legate mâncati.
Bucurati-vã cã sare spre mâncare ati primit.
Bucurati-vã, cã de apã zile-ntregi v-au lipsit.
Bucurati-vã, cã dureri peste fire ati rãbdat.
Bucurati-vã, cã Marilor Mucenici v-ati asemãnat.
Bucurati-vã, cãci cu trupul cumplit ati pãtimit.
Bucurati-vã, cã tarina sufletului mai bogat a rodit.
Bucurati-vã, Sfintilor Mãrturisitori, care în temnitã Golgota neamului românesc ati suit!

Condacul al 6-lea:
Au socotit ucigasii cei nãimiti din temnita Aiudului sã piardã si pomenirea voastrã, Sfintilor, si mult-chinuitele voastre trupuri în râpa de la „Dealul Robilor” au aruncat, nestiind ei puterea lui Dumnezeu cea arãtatã în vedenia prorocului Iezechiel care zice: „Mâna Domnului a fost peste mine si m-a luat în Duhul si m-a pus în mijlocul unei vãi pline de oase si mi-a zis: «Fiul omului, vor putea oare oasele acestea sã învieze?». Eu am rãspuns: «Doamne, Dumnezeule, Tu stii lucrul acesta!». El mi-a zis: «Proroceste despre oasele acestea si spune-le: Oase uscate, ascultati cuvântul Domnului! Iatã, voi face sã intre în voi duh si veti învia!». Si a intrat duhul în ele si au înviat si au stãtut în picioare. Si era ca o oaste mare, foarte mare la numãr”, care slãvea neîncetat pe Dumnezeu, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 6-lea:
Sãlas de rugãciune temnita Aiudului v-a fost, cã acolo neîncetat în post si priveghere ati petrecut, trezvia mintii si smerenia inimii ati dobândit si Dumnezeiestile Scripturi ati învãtat, iar noaptea îngenunchind cu lacrimi vã rugati pentru mortii vostri si pentru cei ce vã prigoneau, pentru care noi vã lãudãm zicând:
Bucurati-vã, Sfinti purtãtori de cununã.
Bucurati-vã, cã ati ales nevointa cea bunã.
Bucurati-vã, cã luptã îndoitã ati dus.
Bucurati-vã, cã patimile din voi le-ati supus.
Bucurati-vã, cã si pe cãlãi i-ati înfruntat.
Bucurati-vã, cã aceia sã vã piardã au cugetat.
Bucurati-vã, cã loviri si scuipãri ati primit.
Bucurati-vã, cã mãdularele în bãtãi v-au zdrobit.
Bucurati-vã cã în celule înghetate ati stat.
Bucurati-vã, cã apã rece pe podea v-au turnat.
Bucurati-vã, cã toate cu rãbdare ati suferit.
Bucurati-vã, cã putere de sus v-a întãrit.
Bucurati-vã, Sfintilor Mãrturisitori, care în temnitã Golgota neamului românesc ati suit!

Condacul al 7-lea:
Cuvintele Mântuitorului: „frate pe frate la moarte va da” au voit sã le împlineascã în temnita de la Gherla, cã îndrãcitii cãlãi cu urã vã porneau unii împotriva altora, si chemând pe un tatã l-au silit sã-si calce în picioare copilul, iar acela cãzând în genunchi a strigat: „Ucideti-mã pe mine, numai nu-mi schingiuiti bãiatul!”; iar voi, întelegând nebunia satanei, v-ati rugat zicând: „Doamne, dã-ne putere sã rãbdãm sau ia-ne viata!” si lui Dumnezeu ati strigat: Aliluia!Icosul al 7-lea:
Mintea omeneascã nu poate pricepe cruzimea chinurilor pe care le-ati rãbdat, Sfintilor, cãci rãstigniti pe podea, cu frânghii ude ati fost bãtuti, degetele cu clesti v-au zdrobit si cu scânduri peste fatã v-au lovit încât înfãtisare de oameni nu mai aveati, dar voi, urmând lui Hristos Cel Rãstignit, toate ati suferit si pe cãlãi ati iertat, pentru care vã lãudãm zicând:
Bucurati-vã, trupuri în chinuri zdrobite.
Bucurati-vã, suflete în foc lãmurite.
Bucurati-vã, cã satana a cerut sã vã cearnã.
Bucurati-vã, cãci credinta avut-ati drept armã.
Bucurati-vã, cã pânã în sfârsit ati rãbdat.
Bucurati-vã, cã Hristos putere v-a dat.
Bucurati-vã, cã mult pãtimind v-ati sfârsit.
Bucurati-vã, cãci cu chip luminat ati murit.
Bucurati-vã, cã v-au nins flori de nea pe mormânt.
Bucurati-vã, cã îngeri v-au plâns nevãzut.
Bucurati-vã, cã munti de durere-ati suit.
Bucurati-vã, cã Domnul la El v-a primit.
Bucurati-vã, Sfintilor Mãrturisitori, care în temnitã Golgota neamului românesc ati suit!

Condacul al 8-lea:
Iudeii cei robiti în Egipt nici în parte n-au rãbdat suferintele voastre, Sfintilor Mãrturisitori, cã nu pietre si cãrãmizi v-ati trudit a frãmânta, ci cu brate istovite munti de pãmânt din loc ati mutat, si ati croit albie de lacrimi si sânge pe care toate apele Dunãrii n-o vor putea spãla, cãci glasul suferintei voastre neîncetat se-naltã la cer, strigând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea:
Glas au dat apele si adâncurile cumplitului Canal s-au cutremurat, cã nu sunt graiuri care sã nu se audã si dureri care sã nu rodeascã; iar noi, Sfintilor, glasul pãtimirii voastre din strãfunduri auzindu-l, grãim cãtre voi unele ca acestea:
Bucurati-vã, suflete tari ca muntii bãtrâni.
Bucurati-vã, pomi viscoliti de furtuni.
Bucurati-vã, cã-n arsitã si ger ati trudit.
Bucurati-vã, cã pãmântul cu sânge-ati sfintit.
Bucurati-vã, cã goi si flãmânzi ati rãbdat.
Bucurati-vã, cãci cu lacrimi în stâncã ati sãpat.
Bucurati-vã, cã-n sudori drum prin piatrã ati croit.
Bucurati-vã, cã drept platã lovituri ati primit.
Bucurati-vã, cã sub valuri ati fost risipiti.
Bucurati-vã, cã sub mâl si nisip odihniti.
Bucurati-vã, cã trupul istovit v-au zdrobit.
Bucurati-vã, cã sufletul mai vârtos a rodit.
Bucurati-vã, Sfintilor Mãrturisitori, care în temnitã Golgota neamului românesc ati suit!

Condacul al 9-lea:
Luminã a rãsãrit în temnita suferinzilor de la Târgu Ocna, cãci ca un soare a strãlucit într-însa, senin la suflet si chip, sfântul temnitelor românesti, mângâierea suferinzilor si lauda nevoitorilor, cel ce în trezvie si rugãciunea inimii petrecând, darul Duhului Sfânt a agonisit, si sfârsitul mai dinainte cunoscându-si, cu bucurie s-a mutat la Domnul, cântând: Aliluia!

Icosul al 9-lea:
„Iubiti pe cei ce vã prigonesc” a poruncit Hristos, iar voi, Sfintilor, cuvântul Lui întocmai l-ati împlinit, cã la Târgu Ocna în noaptea Nasterii Domnului un preot muribund a cerut sã fie dus la cel care cumplit îl chinuise, si mângâindu-l cu blândete i-a spus: „Te iert din toatã inima si cred cã Hristos, Care-i mai bun decât noi, te va ierta si El”. Iar acela, cãindu-se, cu lacrimi s-a mãrturisit, si în aceeasi noapte amândoi la Domnul cu pace au plecat, iar noi minunându-ne de puterea dragostei vã lãudãm zicând:
Bucurati-vã, urmãtori ai poruncilor dumnezeiesti.
Bucurati-vã, râvnitori ai mãririi ceresti.
Bucurati-vã, cã Rugãciunea lui Iisus ati primit.
Bucurati-vã, cã darul Duhului Sfânt v-a umbrit.
Bucurati-vã, cã Evanghelia v-a fost îndreptar.
Bucurati-vã, c-ati aflat luminare si har.
Bucurati-vã, cã soare între voi a strãlucit.
Bucurati-vã,cã „sfântul închisorilor” l-ati numit.
Bucurati-vã, cã a odrãslit din durere si chin.
Bucurati-vã, cã sufletul i-a fost alb ca un crin.
Bucurati-vã, cã în mormânt nestiut l-au zvârlit.
Bucurati-vã, cã cerul în giulgi de nea l-a învelit.
Bucurati-vã, Sfintilor Mãrturisitori, care în temnitã Golgota neamului românesc ati suit!

Condacul al 10-lea:
Voit-au vrãjmasii lui Hristos nu doar sã vã zdrobeascã trupurile si sufletele, ci si credinta cea adevãratã sã o batjocoreascã, pentru aceea la Sfintele Sãrbãtori ale Ortodoxiei vã sileau a sãvârsi blasfemii pe care mintea omeneascã nu le poate închipui, iar voi Sfintilor umilinta si chinurile rãbdând, cereati ajutorul lui Dumnezeu, întãrindu-vã si strigând: Aliluia!

Icosul al 10-lea:
Bucuria Învierii a strãlucit în întunecata minã de la Baia Sprie, când în mãruntaiele pãmântului preotii întemnitati cu cutremur au strigat: „Veniti de luati luminã!” si sfredelele în chip de clopot au început a rãsuna, lãmpasele s-au aprins iar osânditii îngenuncheati cu lacrimi au cântat „Hristos a înviat!”, de care lucruri minunându-ne vã lãudãm strigând:
Bucurati-vã, cei ce de vii ati fost îngropati.
Bucurati-vã, cã de Hristos n-ati voit sã vã lepãdati.
Bucurati-vã, cã-n batjocurã carne în Vinerea Mare v-au dat.
Bucurati-vã, cã foamea rãbdând, n-ati mâncat.
Bucurati-vã, cã Învierea în adâncuri ati prãznuit.
Bucurati-vã, cã prin post si mãrturisire v-ati curãtit.
Bucurati-vã, cã o cruce din bârne ati înãltat.
Bucurati-vã, cã sfredele în chip de clopote au sunat.
Bucurati-vã, cã odãjdii de pret n-ati avut.
Bucurati-vã, cã epitrahil din stergar alb ati fãcut.
Bucurati-vã, cãci cu îngerii împreunã ati slujit.
Bucurati-vã, cã sub pãmânt pe Hristos ati mãrturisit.
Bucurati-vã, Sfintilor Mãrturisitori, care în temnitã Golgota neamului românesc ati suit!

Condacul al 11-lea:
Cumplita prigoanã cea cu mânie pornitã asupra voastrã n-a crutat nici firea femeiascã cea slabã, si întocmai mucenitelor de demult, multime de femei cu îndrãznealã au mãrturisit dragostea lor pentru Hristos si neam, si chinurile au rãbdat cu bucurie, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea:
Îngrozitu-s-au credinciosii vãzând adus spre ardere un trup de femeie schingiuit, iar cãlãii cei cu inima de piatrã, nicicum luând seamã cã acela viatã mai avea într-însul, cu grãbire l-au aruncat în cuptor si vaiete surde din flãcãri au rãsunat, iar noi cutremurându-ne de unele ca acestea cu fricã grãim:
Bucurati-vã, trupuri firave cu suflet cãlit.
Bucurati-vã, cã pe Hristos cu îndrãznealã ati mãrturisit.
Bucurati-vã, cã mucenitelor din vechime v-ati asemãnat.
Bucurati-vã, cã multe feluri de chinuri ati rãbdat.
Bucurati-vã, cã batjocuri si loviri ati primit.
Bucurati-vã, cã spânzurându-vã, cumplit v-au strujit.
Bucurati-vã, cã spre împuscare pieptul vostru l-au dat.
Bucurati-vã, cã mâinile soldatilor pe arme au tremurat.
Bucurati-vã, cã trupurile v-au bãtut pânã la sânge.
Bucurati-vã, cã de suflete nu s-au putut atinge.
Bucurati-vã, cu Sfintii acestui neam prigonit.
Bucurati-vã, toti care în credintã ati murit.
Bucurati-vã, Sfintilor Mãrturisitori, care în temnitã Golgota neamului românesc ati suit!Condacul al 12-lea:
Harul cel dumnezeiesc v-a umbrit în chip minunat, Sfintilor, si-n temnitele de la Pitesti, Aiud, Gherla, Sighet, Baia Sprie, Târgu Ocna si Canal asemenea mucenicilor din vechime pãtimiri de multe feluri ati rãbdat, iar voi bine stiind cã lucrare de sus era aceasta, mai vârtos pe Hristos L-ati chemat, cântând: Aliluia!

Icosul al 12-lea:
De nimic ati socotit viata aceasta pãmânteascã si sufletul v-ati pus pentru dreapta-credintã si neamul strãmosesc, iar acum la limanul cel fãrã de durere si întristare vã veseliti, cu toti dreptii lãudând pe Dumnezeu si auzind de la noi unele ca acestea:
Bucurati-vã, aripi în zbor secerate.
Bucurati-vã, chipuri de har luminate.
Bucurati-vã, vieti care-n lanturi v-ati frânt.
Bucurati-vã, cã lumea pe voi v-a urât.
Bucurati-vã, raze în beznã aprinse.
Bucurati-vã, brate la ceruri întinse.
Bucurati-vã, sfinti fãrã cruce si nume.
Bucurati-vã, tâmple cu albe cunune.
Bucurati-vã, râuri cu ape curate.
Bucurati-vã, ramuri de rod încãrcate.
Bucurati-vã, soli care bine-ati vestit.
Bucurati-vã, stânci cu tãrii de granit.
Bucurati-vã, Sfintilor Mãrturisitori, care în temnitã Golgota neamului românesc ati suit!

Condacul al 13-lea:
O, Sfintilor Mãrturisitori, cei ce în temnitã chinuri de multe feluri ati rãbdat si pentru Învierea neamului românesc moarte muceniceascã cu vitejie ati primit, îndrãznire având cãtre Hristos Dumnezeu, faceti rugãciune ca sã ne izbãvim de toatã înselãciunea diavoleascã si credinta ortodoxã cu bãrbãtie sã mãrturisim, ca mântuindu-ne, pururea sã cântãm lui Dumnezeu: Aliluia!
(acest condac se zice de trei ori).

Apoi iarãsi se zice Icosul cel dintâi: De la icoanã si de la altar… si Condacul întâi: Pe Mãrturisitorii cei alesi…
Apoi se citeste aceastã rugãciune:

Rugãciune
O, Sfintilor Mãrturisitori, care în temnite si prigoane, prin multele voastre pãtimiri ati stãvilit întãrâtarea vrãjmasului cea cu mânie pornitã asupra Bisericii lui Hristos, vouã celor ce ati suferit foame, ger, schingiuiri, umilintã si chinuri de tot felul întru apãrarea legii celei strãmosesti, vã aducem multumirile noastre.

Ca cei ce bine v-ati sãvârsit pentru Învierea neamului românesc, iar acum cu îngerii si cu arhanghelii vã veseliti în lumina cea neînseratã a Împãrãtiei ceresti, vã rugãm sã nu încetati sã mijlociti la Preaputernicul Dumnezeu ca sã ne dea iertare de pãcate si sã ne pãzeascã pe noi si Sfântã Biserica Sa de nãvãlirea altor neamuri asupra noastrã, de necredintã si de rãzboiul cel dintre noi.
Povãtuiti-ne pururea pe calea mântuirii, a rãbdãrii si a dragostei, ca neclintiti si uniti sã rãmânem pânã la sfârsitul vietii întru credinta cea adevãratã. Asa, Sfintilor Mãrturisitori, care în strâmtorãrile si necazurile din viata voastrã pãmânteascã ati cerut ajutorul Puterilor ceresti, rugãmu-vã pe voi noi nevrednicii, ca sã primiti în acest ceas rugãciunile noastre si sã ne acoperiti de smintelile veacului acestuia si de rãutãtile celor potrivnici, ca si noi pe calea ce strâmtã si cu chinuri neînfricati sã mãrturisim Evanghelia lui Hristos, spre slava lui Dumnezeu si mântuirea neamului românesc. Amin. 

Cel mai corect om pe care l-am întîlnit în viaţa mea este Valeriu Gafencu. L-am cunoscut cînd eram elev la liceul Ion Creangã din Bãlţi în a doua jumãtate a periodei anilor 1930. Era la liceu cu un an înaintea mea, cã eu pierdusem un an, rãmãsesem repetent ca am fugit de la şcoalã şi vroiam sã mã fac circar la circul lui „cel mai tare om din lume” Ivan Zaikin.

Eram nascuţi în aceiaş zodie, Zodia Vãrsãtorului, el la 21 ianuarie 1921 în satul Sângerei judeţul Bãlţi, şi eu la 14 februarie acelaş an, 1921, în satul Vãrzãreşti judeţul Lãpuşna. Ne-am împrietenit cînd eram prin clasa a şasea şi el era într-a şaptea.. M-am „lipit” de el cã emana în jurul lui un simţãmînt de pace, de bucurie, de încredere. Am devenit preteni intimi, motiv pentru care am aflat mai multe despre el si familia lui.

Tatãl lui, Vasile Gafencu avea studii politehnice, a fost deputat in Sfatul Ţãrii şi a votat alipirea Basarabiei la Patria Mamã. La toţi deputaţii statul roman i-a împroprietãrit cu cîte 50 de hectare de pãmînt. Vasile Gafencu, nu a vrut sã facã politicã, ca Inculeţ, Pan Halippa şi alţii şi s-a dedicat agriculturii, lotul lui de 50 de hectare fiind în satul Sîngerei, judeţul Bãlţi. A înjghebat o gospodãrie frumoasã, era un om respectat şi stimat de toatã lumea. Vasile Gafencu avea patru copii, pe Valentina care era cam cu un an mai mare decît Valeriu. Ca sã localizez în timp povestirea mea, mã refer la perioada anilor 1937-1940. Valentina urma la Bãlţi o şcoalã profesionalã. Apoi era Valeriu, cam de o vîrstã cu mine, dupã cum am spus nãscut în 1921. Valeriu urma cursurile liceului teoretic de bãieţi Ion Creangã din Bãlţi. Apoi urma Nora, sau Norica cum îi spunea Valeriu şi alţi membri ai familiei. Nora era cu cca. doi trei ani mai micã decit Valeriu. Apoi urma Puşa (poate asa o rasfãţau ei) care era cea mai micã şi abia intrase şi ea la liceul de fete teoretic din Bãlţi, Domniţa Ileana, unde învãţa şi Nora. Deoarece erau patru copii la şcoalã în Bãlţi, Vasile Gafencu a închiriat o casã întreaga în orasul Bãlţi unde a venit şi mama lor, care îi îngrija, la dãdea de mîncare etc etc, deorece erau cinci persoame, deci practic o famile intreaga.

Vasile Gafencu le aducea de la gospodãria din Sîngerei, produse alimentare şi ce mai aveau nevoie, el rãmînînd singur acasa sa dirijeze o gospodãrie grea. În situaţia asta l-am cunoscut eu pe Valeriu, şi curînd am devenit foarte buni prieteni cu toate cu nu eram colegi de an şi de clasã. Am mîncat şi am dormit de multe ori la ei. Ce-mi aduc aminte cã uneori Valeriu spunea : Ovidiule hai şi ne-om bãrberi!
Şi-mi aduc aminte cã ne barbieream cu o lamã pe care scria: „Lama ELEMENT, rade şi ariciul”. Dar barba noastra era moale, mai mult nişte tulee, şi se întîmpla ca mai ascuţeam creioanele cu lama ELEMENT, apoi o frecam pe pahar şi iar ne barbieream cu ea. El avea o piele foarte sensibilã şi se tãia mereu, apoi se freca cu un bastonaş de piatra acrã.

Cînd eu am fost ales preşedintele societãţii Ştiinţifico-Literare, Bogdan Petriciecu Hajdeu, concomitent şi al revisteti Crenguţa, Valeriu a fost cel ce m-a propus, cu toate cã eram numai în clasa a şaptea şi erau mulţi bãieţi mai buni ca mine în clasa a opta.

Valeriu era un elev foarte bun, şi prin faptul cã emana un aer cald şi prietenos, îl iubeau toţi elevii, inclusiv evreii cu toate cã el era un patriot inverşunat. El nu avea nimic cu evreii, dar ura din rãsputeri comunismul. Comunişti erau foarte puţini, eu nu am cunoscut pe nici unul, dintre elevii liceului nostru nu ştiu sã fi fost careva.
Valeriu avea despre evrei o idee foarte originala el spunea:

”Evreii ni l-au dat pe Iisus Hristos, apostolii au fost evrei, primii creştini au fost evrei, Biblia cartea noastrã de cãpetenie conţine Vechiul Testament, care e cu mult mai mare ca Noul testament, noi trebuie sã recunoaştem aceste merite ale evreilor.”
Faptul cã eu am fost ales preşedintele societãţii Bogdan Hajdeu, implicit şi al revistei Crenguţa, se datoreşte dupã cum am mai spus, lui Valeriu. Cu toate ca erau elevi cu mult mai buni ca mine, Vlad Bejan, Boris Cazacu colegii de ai mei dintr-a şaptea, şi mulţi dintr-a opta, Valeriu m-a propus pe mine şi deoarece el era foarte iubit de toţi elevii, m-au votat şi ales pe mine în unanimitate.
Nu ştiam ce urgie ne paşte, cã criminalul regele Carol al doilea şi camarila lui in frunte cu amanta lui Elena Lupescu, ne-a asigurat ca ţara e apãratã de „un zid de beton de oţel şi foc”, şi cînd au nãvãlit hoardele lui Stalin, s-a dovedit ca armata romînã nu avea nici cel puţin un tanc şi a cedat Basarabia, Bucovina, şi Ţinutul Herţa fãrã nici o opoziţie. Banditul de Carol ştia din 1939 ce se va întîmpla. El a cedat Sudul Dobrogei Cadrilaterul, bulgarilor, Nordul Transilvaniei ungurilor, şi Basarabia, Bucovina şi Ţinutul Herţa bolşevicilor, şi dacã mai stãtea, România dispãrea de pe hartã.

În dimineaţa zilei de 28 Iunie am aflat ca Basarabia e cedatã ruşilor, deci fiecare s-a descurcat cum a putut. Nu este cazul sã descriu acest tragic episod, deoarece aceastã micã povestire vreau sa o dedic memoriei lui Valeriu.
Am fugit, absolvisem clasa a şaptea, Valeriu terminase a opta. Guvernul lui Antonescu ne-a luat sub oblãduirea lui, am fost repartizat sã continui clasa a opta la liceul Petru Rareş din Piatra Neamţ. Valeriu a dat examenul şi a ajuns student la Facultatea de Drept din Iaşi. El se refugiase cu cele trei surori şi cu mama. Tatãl, Vasile Gafencu, a rãmas la gospodãria din Sîngerei, a fost arestat imediad ce a cãzut Basarabia şi a murit de foame intr-un lagãr bolşevic.

Am terminat a opta, am luat bacalaureatul şi in toamna lui 1941 am reuşit şi am intrat în anul întîi la Politehnica Gheorghe Asachi, care atunci fncţiona în cladirea Universitãţi din Iaşi. Într-o zi m-am întîlnit cu Valeriu, care trecuse în anul doi la Drept. El îmi spune: „Ovidiule, diseara noi studenţii de la Drept avem o întrunire în via la care e vechil tatãl lui colegul meu din Bãlţi Ciocan, nu vii şi tu ? Poate veni oricine se vor discuta probleme intreresante”.
Îmi pare rãu Valeriu cã nu pot veni cã noi „bobocii” facem un chef de bucurie cã am reuşit la Politehnicã, îmi pare rãu.
Cineva trãdase, via era împînzitã cu agenţi ai siguranţei, şi i-a luat pe toţi ca din oalã. I-au judecat şi toţi au primit pedepse grele, Valeriu a cãpãtau 25 de ani de muncã silnicã. Eu am scãpat, Îngerul meu pãzitor m-a salvat la o soartã ca a lui Valeriu. Îngerul meu pãzitor m-a salvat de la moarte de trei ori.
Nu am mai ştiut de Valeriu, decît peste cîţiva ani. Eram inginer, lucram la Institutul de Cercetãri Chimice din Bucureşti şi am aflat cã Valeriu e la o vie în Ardeal, în comuna Galda. Eram logodit cu prima mea nevastã, Angelica. Amîndoi l-am vizitat pe Valeriu, unde am cunoscut şi pe mulţi camarazi de ai lui. Am stat la Galda la via lor vre-o trei zile.Paza practic era inexistentã. Ei îşi dãduserã cuvîntul de onoare cã nu vor evada şi nu a fugit nci unul. Era simplu sa fugã, imediat ar fi trecut graniţa în Ungaria şi i se pierdea urma. Valeriu era foarte bucuros de vizita noastrã. Mi-a spus ca li s-a ordonat sa nu mãnînce struguri cînd culeg, şi nici unul nu a gustat o boaba, în schimb la masã li se dãdea struguri. Nouã paznicii, care erau nişte bãieţi tineri, ne-a dat struguri pe sãturate. Valeriu parca era iluminat de o flacarã lãuntricã, era un ascet. Am stat la masa cu ei, înainte de a mînca toata lumea se ridica în picioare şi se spunea rugãciunea. Am fost foarte impresionat de disciplina unor ocnaşi care nu se plîngeau de soarta lor, ci îl laudau pe Domnul.Am plecat cu inima frîntã, nu am ştiut cã nu am sa-l mai vãd niciodatã pe Valeriu. Am aflat mai tîrziu cã a murit de tuberculozã un santoriul TBC puşcãrie din Tîrgu Ocna în feb. 1952.
Valeriu era de o curãţenie sufleteascã neobişnuitã, era darnic, şi generos, nu am cuvinte sã enumãr toate calitãţile lui sufleteşti. Eu ar fi trebuit sã mã însor cu Nora, şi afarã de prieten, aş fi fost şi rudã cu Valeriu, dar soarta nu a vrut sã fie aşa.

Valeriu cu multã smerenie ar putea sã stea în rîndul sfinîilor şi sã ne închinãm la el. Acum, îl simt ca a venit lîngã mine şi-mi spune cã am scãpat cu zile luna trecutã, cînd mi-a implîntat în inimã stimulatorul cardiac, dar asta mã obligã sã duc o viaţã cinstitã, creştineascã şi sã lupt din rãsputeri pentru Basarabia noastra Sfîntã.

Ovidiu Creangã, ziua de Crãciun 2006 (25. dec.) Toronto.

Este numele foarte cunoscut al unui tânar basarabean din
Soroca, absolvent al unui liceu militar. În 1942 l-am gasit la
Aiud. Frumos, înalt, cu ochi albastri plini de viata mi-a atras
atentia când l-am cunoscut. Smerit, cu preocupari spirituale
deosebite. Lecturi alese, prietenii cei mai buni, voia sa ramâna
pe o linie de onoare si a ramas tot timpul. Oriunde era ceva
deosebit si frumos de facut era prezent. Era tânarul care pe zi ce trecea stârnea admiratia tuturor. Erau în temnita si atitudini rele, criticabile. Le stia. Era cu ochiul deschis, dar nu osândea pe nimeni.

Citea numai Biblia si carti religioase. Era foarte
inteligent si prindea repede sensul just al textelor sfinte.
Convorbirile cu el erau o placere. L-am îndemnat sa nu rupa
legatura cu literatura noastra si cu unele carti stiintifice de
valoare, adica sa citeasca si altceva decât literatura religioasa.
Dar el a refuzat. „Daca am cele mai bune bucate, de ce sa recurg la surogate?” a spus el. „Daca ceea ce citesc ma satisface deplin, nu mai doresc nimic altceva. Dumnezeu se gaseste oriunde, dar mai ales în revelatia Sa scrisa, în Biblie. Aici avem privilegiul sa-l cautam pe El. Afara, de vom ajunge, vom mai vedea”. Si mergea înainte pe drumul lui.

La distrugerea canalului din interiorul temnitei a lucrat în echipa cu mine. În pauze, când ne odihneam, eram încântat privind pe acest tânar atât de frumos, bine facut, ca un brad, cu fruntea lata, ochii senini si preocupari atât de frumoase.

Dupa 1948 a fost luat de la Aiud. Nu stiu unde l-au dus. A
trecut prin Jilava. A încântat pe toti care l-au cunoscut. Strainii
care l-au cunoscut, adica nelegionarii, evreii sau altii, vorbeau
de el ca de un sfânt. A murit, dar nu stiu unde. Poate la Pitesti, în flacarile si marile patimi ale reeducarii pe care criminalul
Nicolski o aplica studentilor nostri. Ramâne un nume pe care cei ce l-au cunoscut îl vor pomeni cu veneratie. Si acum parfumul minunat al întâlnirilor cu acest tânar mai staruie în inima mea.

Mai retin doi din prietenii lui Gafencu la Aiud: Marin Naidin si Nicolae Mazare, ambii eminenti, admirabili, cuceritori,
exceptionali. Nu stiu daca au mai scapat dupa marele „foc” în
care au ars în anul 1949 si începutul lui 1950, an în care au murit
mii de detinuti la Aiud si în alte lagare si temnite ale tarii.
Nicolae Mazare, originar din Valenii de Munte, era elev
cu opt clase terminate, dar cu o tendinta de studiu deosebita.
Avea un mare talent la limbi. Învatase franceza, germana, dar si
bulgara si chiar jargonul tiganesc. Era tipul cercetatorului
stiintific, dar si cu preocupari religioase accentuate. Strainii care l-au cunoscut l-au numit „cel mai politicos dintre tineri”, caci din cei mai în vârsta cel mai politicos era considerat poetul Radu Gyr. Gafencu a mai avut si alti doi prieteni de care era
nedespartit, dar ale caror nume, oricât le caut în memorie, acum îmi scapa.

Da! Iata unul: Virgil Maxim, elev de clasa a VIII-a.
Frumos, bine dezvoltat, mai înalt ca Mazare si Naidim, fata
prospera, meditativ, prin inteligenta, bun simt si prin tinuta lui
stârnea admiratia tuturor. Naidim era credincios, smerit, tacut,
pe linie înalta: un sfânt între oameni.