PROGRAMUL COMEMORĂRII
VALERIU GAFENCU – TÂRGU OCNA 2017
Anul acesta comemorarea închinată lui Valeriu Gafencu şi tuturor mărturisitorilor din temniţa Târgu Ocna se va desfășura după următorul program: Joi, 16 februarie 2017, Târgu Ocna, Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena (str. Crizantemelor, aflată în vecinătatea Penitenciarului Târgu Ocna)
ORA 9 – SFÂNTA LITURGHIE
ORA 11 – PARASTAS la Troița lui Valeriu Gafencu (aflată în curtea Bisericii Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena)
ORA 11:30 – 12 PROCESIUNE cu icoane, steaguri tricolore şi candele, de la Troiţa lui Valeriu Gafencu până în centrul oraşului Târgu Ocna
ORA 13 – EVOCĂRI despre mărturisitorii din temniţa Târgu Ocna, la Casa de Cultură Târgu Ocna
Comemorarea este organizată de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, cu binecuvântarea ÎPS Ioachim.
Vă așteptăm la Târgu Ocna!
Cezarina Condurache
Fundația Profesor George Manu
http://www.fgmanu.ro

Prima comemorare de la Târgu Ocna a avut loc în 1991 fiind organizată de Asociația Foștilor Detinuți Politici din România. Prin strădaniile lor și ale familiei Gafencu a fost ridicată Troița din cimitir și s-a oficiat slujba de înmormântare pentru toți deținuții din gropile comune (oficiată de Preoți Constantin Voicescu și Iustin Paven). Între 1990 și 1997 bătrânii s-au întrunit anual la Târgu Ocna. Moartea mai multora dintre ei și sănătatea subrezită a celorlalți au dus la sistarea acestui eveniment anual.
Alături de cei aflați în viață și de surorile Valentina (trecută la Domnul în 2014) și Eleonora Gafencu am reluat firul întâlnirilor anuale în anul 2007 și cu ajutorul Lui Dumnezeu numărul celor care aduc cinstire lui Valeriu Gafencu și tuturor „Sfinților Închisorilor” crește neîncetat. Dăm slavă Lui Dumnezeu și sfinților Lui!
Cezarina Condurache – http://www.fgmanu.ro

Valeriu Gafencu Cetățean al Raiului
și Cetățean de onoare al orașului Târgu Ocna

Hotararea Consiliului Local Targu Ocna pentru acordarea titlului de cetatean de onoare lui Valeriu Gafencu
fd
Imnul biruinţei
de Valeriu Gafencu
Chinuiţi şi-nfometaţi
Înfruntăm urgii,
Stăm crucificaţi,
Transformaţi în torţe vii.
Se smulge neamul din suferinţă,
Nădejdea şi-o ridică la Cruce,
Mihai Arhanghelul azi îl duce
Năvalnic spre marea biruinţă.
Din zbuciumul şi suferinţa noastră
Se-nalţă-n zarea albastră
Ca o catapeteasmă-n sărbătoare
Imnul biruinţei legionare.
februarie 23, 2008 at 4:59 pm
Cum ma asteptam, cum ma astept mereu, binemeritati lauda si admiratia pentru gesturile de patriotism crestin si pilda de nationalism simtit, pentru cinstirea martirilor care s-au jertfit pentru un crez si pentru neam, intre care si biruitorul intru Cel de Sus, adevaratul Sfant Valeriu Gafencu. Cu solidaritate si buna credinta, Nicolae.
februarie 27, 2008 at 12:06 pm
Am castigat un rugator ptr noi la Dumnezeu.
martie 5, 2008 at 6:07 am
Prin rugaciunile lui (si ale celor ca el) faca Dumnezeu sa ne castige si el (ei) pe noi ca luptatori pentru biruinta in vesnicie a neamului.
martie 8, 2008 at 9:53 am
as dori si eu o icoana cu sfantul valeriu gafencu contracost
martie 18, 2008 at 1:07 pm
As dori si eu sa vad imaginile cu Valeriu Gafencu. Sa ne miluiasca Dumnezeu ptr rugaciunile celor martirizati in inchisorile comuniste ptr Hristos.
martie 23, 2008 at 1:00 pm
Imaginea sufletului Domnului Valeriu Gafencu ne-a luminat mintea, de-a lungul vietii noastre. In familia noastra, mama, prof. Laetitia Leonte, ne-a imaginat portretul acestui martir-erou. La Targu Ocna, la sfintirea troitii ridicate in memoria fostilor detinuti politici, numele VALERIU GAFENCU a fost repetat si elogiat. La acel moment au participat fosti detinuti politici, insotiti de membrii familiilor lor; deasemeni au participat si multi adevarati romani care respecta si iubesc numele celor ce au luptat pentru libertatea tarii noastre.
iunie 10, 2008 at 8:31 pm
va multumesc ca ati venit si la Husi.Nu stiam mai nimic despre martirii din inchisorile comuniste si era pacat sa ramanem in necunostinta.Dumnezeu sa va dea sanatate!
octombrie 29, 2008 at 4:56 pm
„Da-mi Doamne robia care ma elibereaza si ia-mi libertatea care ma robeste”…intr.o lume secularizata care militeaza pentru dominare generala si ura la adresa semenilor avem nevoie de modele pentru a putea invinge,iar valeriu este mai mult decat un model…el este intruchiparea jetfitorului ideal care ne da si noua de pomana „streptomicina”vremurilor noi pentu a ne vindeca de incrabila boala a pacatului…sfinte al lui Hristos roaga-l pe milostivul Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre.
ianuarie 10, 2009 at 9:38 pm
cu noua conducere a bisericii ortodoxe romane incluind pe FIUL FRASANEIULUI, cred ca vor fi canonizati mai multi sfinti parinti impreuna cu acest mare sfant mucenic Valeriu Gafencu
ianuarie 13, 2009 at 2:18 pm
pentru intarzierea nejustificata a canonizarii acestor mari sfinti din inchisori suntem cu totii vinovati. trebuie sa ne rugam puternic pentru luminarea celor ce ne conduc .linistea care se simte la ascultarea acatistului sfantului Valeriu Gafencu imi aduce aminte de sf maslu si moliftele la care asistam in prezenta parintelui Lavrentie de la Frasanei .Dumnezeu sa ne lumineze calea spre mantuire.
februarie 10, 2009 at 7:17 pm
Cu ani in urma,intr-un compartiment de tren il cunosteam pe Costel Condurache…straiul national il scotea in evidenta iar credinta in Dumnezeu si in Neam ne-a apropiat…apoi drumurile s-au despartit..a fost la mine in Tg.Neamt si tare m-as bucura sa ne putem revedea.Bineinteles ca voi pomeni si eu la Proscomidie pomelnicul Martirilor Neamului!Doamne-ajuta!
februarie 12, 2009 at 10:19 am
dupa parerea mea,azi au ramas aceiasi indivizi caldicei,care au invatat la scoala de partid fel si fel de idiotenii,falsitati si mistificari despre Miscarea Legionara.Ar raspunde ei de ce Miscarea nu a fost condamnata la Nurenberg?Pentru ca ea s-a nascut din constiinta profund crestina a Neamului Romanesc si a Capitanului Martir Corneliu Zelea Codreanu!Ca a fost MISCARE NATIONALA ! nu nationalista!N-a fost totuna cu nazismul,fascismul,crucea cu sageti sau alte miscari revansarde…S-a murit pentru un ideal ,au suferit si au murit vlastarele tinere ale acestui neam,infundand puscariile,lipsiti de pogribanii si morminte strajuite de Sfanta Cruce!Tradarea tanarului si necoptului rege Mihai a dus”in Siberii de gheata” floarea ostirii romane.LA CE NE FOLOSESTE NOUA ATATA CACIULEALA CATRE APUS ?SA NU FIE !Multi au uitat testamentul Marelui Stefan!Cui ne inchinam noi?Banului si Finantei Mondiale sau lui Dumnezeu?Ne-a dat Dumnezeu plaiul acesta binecuvantat,leaganul acesta de balada si sihastri si noi nu mai suntem vrednici de oasele strabunilor…ar dori ei,strainii,sa dispara „ciorile”din muntii Romaniei…asa parca suna o directiva a Ocultei…si eu spun ca numai rugaciunile parintilor nostri duhovnici,pustnici si sihastri ne mai mentin treaza flacara credintei strabune!Ca urmeaza Grecia…de mult stau cei de la Bruxelles cu dintii ranjiti catre Sf.Munte…ar dori sa nu se mai faca „discriminarea femeii”(?)…Vai de ei!Auzeam ceva si de falsificarea Sf.Scripturi,adica scoaterea versetelor care incrimineaza poporul evreu ca omorator de Dumnezeu,alta idee a nefericitului papa Ioan Paul 2…ce-i cu acest Nati Meir si biblia lui?Chiar m-ar interesa o discutie pe aceste coordonate.Nu se vrea o canonizare a Martirilor din inchisori,a lui Valeriu Gafencu si a celorlalti pentru ca se face legatura cu Miscarea Legionara.Nu ne pierdem credinta ,ne rugam si vom izbandi!Doamne-ajuta!
februarie 13, 2009 at 12:22 pm
http://romaniaorthodoxa.blogspot.com/2009/01/noaptea-patimilor.html
februarie 14, 2009 at 2:22 am
Multumesc din tot sufletul si din toata inima pentru realizarea acestui site minunat.
Noi oamenii santem datori pana la sfarsitul vietii noastre,sa avem in sufletele noastre pe ostasii din armata lui Hristos.VALERIU GAFENCU,IOAN IANOLIDE,ILIE LACATUSU si alti camarazi de suferinta,ei au trait si au murit pentru credinta noastra ortodoxa.Altii au platit cu viata in regimul comunist.
Bunul Dumnezeu si Maica Domnului,impreuna cu toti Sfintii,Ingerii si parintii luminati si straluciti sa va binecuvinteze si sa va ocroteasca pentru osteneala acestui site, cu Sfintii nostri.
T.Cristian
februarie 18, 2009 at 12:18 pm
28 februarie Sfinte Mare Mucenice Valeriu Gafencu roaga-te lui Dumnezeu si pentru mine pacatoasa.
februarie 18, 2009 at 12:25 pm
18 februarie .O zi cu soare si bucurii pentru cei cel cinstesc si iubesc pe sfantul mare mucenic Valeriu Gafencu!
februarie 25, 2009 at 6:59 pm
Chiar a fost zi cu soare si bucurii ziua de 18 februarie,ptr ca Dumnezeu ne-a daruit asa un rugator. Mai mare va fi ziua in care Biserica il va canonoza.
martie 20, 2009 at 11:25 am
Cind citim si vedem marturii despre acesti sfinti ai inchisorilor, ne dam seama de adevaratul dezastru ce a reprezentat comunismul.Fata de acesti oameni, desi mai corect este sa le spui SFINTI, trebuie sa avem un mare sentiment de RESPECT.
Credinta in Hristos si ortodoxia trebuie aparate cu arice pret in aceste vremuri atee!
august 1, 2009 at 3:20 pm
tinerii nostri nu cunosc sacrificiul acestor sfinti,faceti in asa fel incat sa fie lectii pentruei.Dumnezeu sa-i odihneasca.
septembrie 25, 2009 at 11:42 pm
Cine afla de martiriul SF.VALERIU descopera adevaratul sens al vietii si trairii in credinta stramoseasca si ai remane in sulet ca adevarat patriot si martir pentru neamul romanesc in veci.Viata sfanta si plina de suferinta a SF.VALERIU este pilda a trairii si credintei ortodoxe,care nu te lasa indiferent,ci fara sa vrei iti curg rauri de lacrimi care izvorasc din suflet intarindune in credinta cea adevarata.
ianuarie 9, 2010 at 10:35 pm
Cita bucurie am avut cind am aflat ca Valeriu Gafencu este din Basarabia ..asemeni mie.Slava lui Dumnezeu pentru toate si slava Lui pentru mingiierea si dragostea ce ne-o arata prin Sfintii Sai…am pus icoana Sfintului Inchisorilor pe masuta mea in nadejdea ca Sfintul imi va lumina mintea in ajun de examene :)..DUMNEZEU SA NE AJUTE PE TOTI…
ianuarie 9, 2010 at 10:37 pm
SFINTE VALERIU, ROAGA-TE LUI DUMNEZEU PENTRU NOI…
ianuarie 16, 2010 at 7:02 pm
intr-adevar,trebuie sa-i avem ca modele,insa nu asa cum monahul Moise a scris in cartea lui…Sfantul nu s-a detasat niciodata de Miscarea Legionara(asa cum parintele Moise incearca sa ne pacaleasca prin cartea lui) caci de asta statea in inchisoare.In inchisoare,Sf. Valeriu, sa nu uitam, a scris Imnul Biruintei Legionare.Miscarea ar trebui sa ne fie o calauza spre Hristos.
ianuarie 16, 2010 at 7:04 pm
ar trebui sa ne fie o calauza spre Hristos caci oameni cu astfel de caractere a modelat Miscarea.
ianuarie 28, 2010 at 1:59 pm
After this example of Valeriu we must not for one moment lay aside our Romanian Orthodox faith, he must be our inspiration to continue inspite of any adversity. If we do not, the communists have won. This cannot ever happen.
I implore our church to immediately declare him a saint, for everyone in the Kingdom recognizes he is one.
ianuarie 29, 2010 at 4:04 pm
Acum nu ne ramane decat sa ne indreptam fata catre Dumnezeu si catre sfintii Lui printre care este si acest mare sfant roman Valeriu Gafencu. Doamne milueste-ne si ne ajuta sa vedem cum sfintii nostri mucenic vor fi si in calendarele noastre.
Doamne Ajuta!
februarie 1, 2010 at 4:02 pm
El e salvarea noastra
februarie 3, 2010 at 10:10 pm
Bucuros sunt Doamne caci mi-ai indreptat cautarea spre unul din copiii tai, cel plin de iubire si daruire care prin existenta lui lumeasca si cu dar de la tine Doamne a alinat si alina multe suflete si ne bucura spiritele,ne indruma prin bunatatea,milostenia si dragostea fata de tine Doamne,spre calea cea buna si dreapta.Marturisesc caci sunt miscat pana la lacrimi din toata fiinta mea de Sf.Mucenic Valeriu Gafencu.Multumesc Doamne ca mi-ai arat acest sfant mucenic de multi necunoscut, care cu voia ta Doamne te rugam smeriti sa il pomenim si inscriem in cele sfinte Orthodoxe RO. Mentionez si frumoasa cantare – Acatistul Sf.Mucenic Valentin a crestinului Marian Moise. Doamne Doamne pe tine cu smerenie te rugam,pe Sf.Mucenic VALENRIU in frunte-a crestinilor Orthodoxi sa il mentionam. Doamne ajuta!
februarie 3, 2010 at 10:17 pm
Doamne ajuta!Doamne iarta! calea iubirii Domnului ,calea Sf.Mucenic VALERIU noi sa urmam
februarie 15, 2010 at 12:50 pm
Sfinte Marturisitorule Valeriu, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi pacatosii !…
februarie 15, 2010 at 4:57 pm
TLC!
iunie 2, 2010 at 12:26 pm
Admiro a fé e o amor de Valeriu a Cristo e sua Igreja, que tem inspirado minha vida cristã.
Thiago Lima – Brazil
septembrie 10, 2010 at 2:37 pm
un adevarat sfant al inchisorii
ianuarie 3, 2011 at 12:15 pm
Basarabie, Basarabie, dulce si sfant pamant, care odraslesti Feti-frumosi ca Valeriu Gafencu si multi-multi altii!!! Va felicit cu ocazia deschiderii acestui blog.
februarie 15, 2011 at 1:43 pm
poza Lui Valeriu, o am in randul icoanelor.
septembrie 27, 2011 at 8:14 pm
DUMNEZEU SA NE AJUTE SI SA NE OCROTEASCA PE TOTI!
martie 17, 2012 at 5:36 pm
as vrea sa stiu ci eu despre Valeriu Gafencu – crestin si patriot
iulie 2, 2012 at 4:36 pm
Amara intristare, dulce biruinta, putere divina.
iulie 28, 2012 at 2:42 pm
toata stima catre dumneavoastra!!