Valeriu Gafencu,
Cetăţean al Raiului şi
Cetăţean de onoare al oraşului Târgu Ocna,
14 februarie 2009

Troita, cimitirul si Biserica Sfintii Imparati Constantin si Elena

Pregatirea mesei cu prinoase
Prin Hotărârea Consiliului local al oraşului Târgu Ocna din 10 februarie 2009, lui Valeriu Gafencu, unul dintre sfintii închisorilor, i s-a conferit, la iniţiativa Asociaţiei PREZENT! sprijinită de membrii familiei martirului român şi de Federaţia Asociaţiilor Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti, titlul de „cetăţean de onoare” – post mortem.
Deşi se crease tensiune şi vâlvă, iniţiativa şi hotărârea stârnind adversităţi (susţinute tendenţios şi obedient faţă de politica infestată de comunism a unor grupuri de interese care, invocând o aşa zisă „democraţie universală”, în loc să arate respect faţă de valorile creştineşti şi naţionale ale neamului românesc, continuă să politizeze conţinutul oricărui demers recuperator şi cinstitor de martiri), sâmbătă, 14 februarie 2009, în cimitirul în care moaştele sale aşteaptă să fie scoase la lumină, au sosit cei care au dorit să-l cinstească pe Valeriu Gafencu, localnici sau creştini sosiţi din ţară: surorile lui Valeriu Gafencu aflate în viaţă (Valentina Elefterescu şi Eleonora Colgiu), reprezentanţi ai autorităţilor şi ai clerului, preoţi şi monahi, mulţime de oaspeţi, de la foşti deţinuţi politici, la elevi.

Acatistul Sfintilor Romani din Inchisori - in jurul troitei

Parintii de la Petru Voda slujind AcatistulAcatistul Sfintilor Romani din Inchisori - in jurul troitei
Sosiţi cu mai mult timp înainte de ora anunţată pentru slujba parastasului, părinţii de la Petru Vodă au slujit Acatistul Sfinţilor Români din Închisori. Apoi, lumea adunată în jurul Troiţei închinate martirilor din Spitalul Penitenciar Târgu Ocna s-a strâns în jurul meselor pregătite pentru binecuvântare, întinse în faţa Bisericii. Protopopul de la Oneşti, Pr. Constantin Alupei, a slujit cu un sobor de 15 preoţi înconjuraţi de o mulţime de peste două sute de persoane.

O parte din preotii slujitori

Preotii slujitori

Monahii de la Manastirea Petru Voda

Preotii slujitori
Lumina şi căldura soarelui care ocrotea binevoitor adunarea creştinească, a fost întărită de lumina sufletului lui Valeriu Gafencu care a încălzit inimile participanţilor.
După „Veşnică pomenire!”, au fost rostite cuvinte de recunoştinţă pentru martiriul şi suferinţa lui Valeriu Gafencu. Au luat cuvântul dr. Iosif Niculescu (fost deţinut politic, Bucureşti, 95 de ani) şi Părintele Teodot (Mănăstirea Petru Vodă, care a îndemnat totodată asistenţa să continue lupta creştinească şi prin opoziţia faţă de noile forme de suprimare a libertăţilor umane, după îndemnul Părintelui Iustin Pârvu).

Imagine de ansambu

In timpul pomenirii - in centru familia lui Valeriu Gafencu
O dată cu împărţirea prinoaselor, centrul de greutate al manifestării dedicate lui Valeriu Gafencu, s-a mutat în jurul orei 13 la Spitalul Pentitenciar Târgu Ocna, vizitat cu aprobarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi prin bunăvoinţa Directorului şi cadrelor unităţii respective, în frunte cu capelanul Pr. Paul Vamanu. A fost nu numai un contact cu zidurile, celulele de detenţie, ci mai ales cu suferinţa, nevoinţa şi viaţa de înaltă trăire care făcuseră ca reeducarea să nu aibă sorţi de izbândă la Târgu Ocna.

In centru Valentina Elefterescu - sora lui Valeriu Gafencu

Cuvant despre Valeriu Gafencu - Dr. Iosif Niculescu, fost detinut politic
Programul zilei a conitnuat la ora 15 cu adunarea festivă de la Casa de cultură a Oraşului. D-l viceprimar Nuţu Costache, a prezentat motivele care au stat la baza hotărârii conferirii titlului de cetăţean de onoare pentru Valeriu Gafencu, subliniind că numele acestui martir poate avea o mare înrâurire asupra notorietăţii oraşului Târgu Ocna, cu încrederea că sfinţenia va aduce roade, cel puţin pe planul sporirii duhovniceşti.

Prezidiul - vorbeste Dl. Viceprimar Nutu Costache

Imagine de ansamblu

Ion (Jenica) Popescu, fost detinut politic
D-l Ioan (Jenică) Popescu, care l-a „însoţit” pe Valeriu Gafencu prin închisorile Piteşti, Văcăreşti şi Târgu Ocna (1949-1952) şi s-a aflat de atâtea ori alături de el, a vorbit despre atitudinea şi calităţile pe care le avea Valeriu Gafencu şi de harul care se revărsase din mila divină asupră-i.

Prezidiul - vorbeste Dr. Iosif Niculescu, fost detinut politic

Dr. Iosif Niculescu, fost detinut politic

Parintele Marin Cojoc
Dr. Iosif Niculescu a arătat că, după conştiinţa Bisericii, trupul de martir al lui Valeriu Gafencu trebuie să fi fost sfinţit ca moaşte, cu har făcător de minuni şi de alungarea demonilor, iar sufletul său ne însufleţeşte în lupta contra urmarilor înstăpânirii regimului comunist, priveghind hotarele munţilor şi văile dârz apărate de generaţii de înaintaşi. Părintele Marin Cojoc a rostit un cuvânt asupra martiriului, precizând că martirii temniţelor se bucură de evlavie in rândul credincioşilor care recunosc sfinţenia lor, iar Biserica mai degrabă sau mai târziu va aşeza şi pomenirea lui Valeriu Gafencu în calendar.

Inmanarea Diplomei si Plachetei - Valeriu Gafencu Cetatean de onoare al orasului Targu Ocna

Dl. Nutu Costache si Valentina Elefterescu

Auditoriul in picioare

Valentina Elefterescu
Într-un moment de maximă emoţie, în care asistenţa s-a ridicat în picioare, d-l Nuţu Costache a exprimat dorinţa de a face o tradiţie din asemenea întâlniri şi a înmânat diploma şi placheta de Cetăţean de Onoare al Oraşului Târgu Ocna, Valentinei Elefterescu, sora cea mare a lui Valeriu Gafencu, care a vorbit cu emoţie despre calităţile lui Valeriu, cu mulţumirea recunoştinţei ce i-a fost adusă lui prin tipărirea lucrărilor memorialistice şi a celor de sinteză, care l-au făcut cunoscut, iar acum prin conferirea acestui titlu.

Familia Gafencu de la stanga: Eleonora Colgiu, fiica ei Carmen Ghita, Valentina Elefterescu

Moment folk - pregatit de Primaria Targu Ocna
Pentru a-l omagia pe Valeriu Gafencu, doi tineri folkişti au interpretat piese cu încărcătură patriotică. Din partea Asociaţiei PREZENT!, Costel Condurache a înmânat d-lui viceprimar două albume (dedicate, unul, celor prigoniţi, celălalt, locurilor de detenţie şi monumentelor ridicate întru cinstirea martirajului românesc).

Studenti teologi - Aparatoare Doamna
Începută cu o rugăciune, adunarea s-a încheiat cu intonarea condacului Apărătoare Doamnă de către un grup de studenţi teologi, susţinuţi de întreaga asistenţă.
Cu lacrimă în ochi şi cu împăcare în suflet, cu paşi îndreptaţi din depărtări ne-am adunat la Târgu Ocna pentru a ne înălţa cugetul prin rugăciunea închinată pentru sufletul lui Valeriu Gafencu. Credem că efortul nu a fost zadarnic şi că însuşi Valeriu Gafencu a coborât la noi, pentru a ne asculta păsurile şi a mijloci la Dumnezeu pentru neam, credinţă şi mântuire, aşa cum o face pentru toţi cei care îi cultivă memoria binecuvântată.

Diploma - Valeriu Gafencu cetatean de onoare al orasului Targu Ocna

Placheta - Valeriu Gafencu cetatean de onoare al orasului Targu Ocna
octombrie 2, 2009 at 4:20 pm
FELICITARI!
http://horiasima.wordpress.com/page/2/
http://horiasima.wordpress.com/
http://horiasima.wordpress.com/