Valeriu Gafencu

Îmi pare că a trecut aşa de mult de când nu v-am mai scris nimic, încât acum când încerc să vă trimit şi eu frânturi de viaţă şi de gând, nu ştiu parcă nici cum, şi nici cui să mă adresez. (…) M-am îmbolnăvit de icter. (…) Scrisorile voastre m-au înviorat. Mi-e dor de casă şi de libertate. (…) Sufleteşte mă simt bine. Dumnezeu mă călăuzeşte şi lumina Lui mi-e flacără mereu aprinsă. Rugaţi-vă mult

Penitenciarul Aiud, 1 sept. 1942

Gândurile mele sunt îndreptate spre frumoasa Basarabie. Vă doresc din suflet tot binele şi fericirea! Fiţi cuminţi şi păstraţi-vă cât mai curate, căci curăţenia sufletească e cea mai scumpă comoară. Apropiaţi-vă cât mai mult inimile de Dumnezeu, de cuvântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, căci de la El şi numai de la El, ne vine tuturor mântuirea.

Penitenciarul Aiud, 14 octombrie 1942

În viaţa lumii blestemate de aici mă simt singur. Îmi petrec timpul gândindu-mă mereu la Dumnezeu. Singur Dumnezeu mă înţelege pe deplin şi pe El, spre marea mea mulţumire sufletească, îl simt veşnic lângă mine, ocrotindu-mă şi luminându-mi Calea. Cât sunt de fericit când simt vibrând spiritul creştin, voi poate niciodată nu veţi putea înţelege. Mi-apare foarte frumos în minte un fragment din „Iisus, fiul lui Sirah”: „Dacă şi-ar retrage Dumnezeu suflarea, într-o clipă ne-ar preface pe toţi în pulbere”. Cât adevăr şi cât de puţini sunt cei ce-l înţeleg. Nu mai vorbesc de numărul extrem de redus al celor care îl trăiesc! In viaţa aceasta credinţa e totul. De aceea, omul fără credinţă e mort.  

Penitenciarul Aiud, 1 noiembrie 1942 

Eu sunt sănătos şi cu puteri sufleteşti neobişnuit de mari. După cum îţi spuneam şi-n alte rânduri, faptul că am ajuns a înţelege şi a trăi chiar spiritul creştin, m-a făcut să mă simt mulţumit, ca trezit dintr-un mormânt. La aceasta a contribuit în cea mai mare măsură singurătatea vieţii pe care-o duc, ca şi înfrânarea firească de la tot ce constituie lumesc, aproape. Mi-nchipui uneori, că într-o viaţă obişnuită, normală, n-aş fi putut ajunge niciodată la o asemenea revoluţie spirituală.  

Penitenciarul Aiud, 10 decembrie 1942

Fiţi cuminţi şi păstraţi-vă curăţenia sufletelor, căci sufletul e scânteia divină ce s-a sălăşluit în noi. De aceea, nu avem dreptul să-l pângărim. De veţi trăi în curăţenie sufletească, va veni ziua când veţi auzi în voi, glasul conştiinţei, al adevărului, îndemnându-vă să săvârşiţi numai fapte bune şi iubite de Dumnezeu! Atunci veţi trăi suprema fericire. Altfel, viaţa vă va apare ca un calvar fără sens. Luptă-te cu tine, înfruntă cu seninătate toate greutăţile vieţii prezente şi nu te plânge de suferinţă; cu atât mai mult, cu cât azi aproape nu există familie care să nu fi încercat cele mai crunte dureri.

Penitenciarul Aiud, 10 martie 1943

Viaţa mea e tristă oarecum, dar asta singur mi-am ales-o. Sufleteşte sunt mulţumit, deoarece Dumnezeu e lângă mine, întotdeauna. Uneori lăcrimez singur de dor.  

Penitenciarul Aiud, 12 mai 1943

Viaţa asta e atât de scurtă! şi noi trecem prin ea întocmai ca nişte fulgi. Noi ne vom regăsi cu toţii în căminul mult iubit, cu un dar nepreţuit: Iubirea în Duhul lui Hristos. Toate se petrec cu rost. Roagă-te mamă bunului nostru Mântuitor. El ne va ferici, împlinindu-ne sensul vieţii.  

Penitenciarul Aiud, 12 mai 1943

Trăiesc fericirea de a fi înţeles sensul înalt al Vieţii – cărarea luminoasă ce urcă spre Cer. Fără Hristos, Dumnezeul nostru, viaţa ar fi o totală zădărnicie, cu un singur scop: de a suferi fără nici o nădejde. De aici, de unde se pot vedea clar orizonturile vieţii, şi unde trăiesc o continuă purificare de suflet, cu un scop precis – mântuirea – calea ce duce spre Înviere -, te rog pe tine (ca şi pe surorile mele scumpe), să-ţi păstrezi curăţenia, care e cea mai scumpă comoară. Îmi am sufletul curat şi-ţi pot mărturisi că e cea mai mare fericire şi limită a vieţii mele.  

O zi uriaşă! M-am spovedit, m-am împărtăşit. Trăiesc momente mari, cele mai mari din viaţa mea! O răscruce a vieţii! M-am lăsat cu totul în voia lui Dumnezeu.

Penitenciarul Aiud, 25 iulie 1943 

Păstraţi-vă curăţenia sufletească, purtaţi-vă cu multă demnitate şi eleganţă, răbdaţi aceste grele încercări, care-şi au rostul lor, de la Dumnezeu, şi rugaţi-vă necontenit. Fetele curate, de neam bun, cu ţinută demnă -cu valoare sufletească în general – întotdeauna vor fi căutate. 

Penitenciarul Aiud, 22 noiembrie 1943 

Sunt sănătos şi mă gândesc întruna la voi, dragii mei, la toate încercările prin care a trebuit să treceţi, spre a vă da seama de deşertăciunea acestei lumi, de ajutorul şi dragostea lui Dumnezeu, de Viaţa Veşnică, pe care noi o putem câştiga cu mila Domnului, dacă ne vom trăi viaţa în iubire curată, fapte bune şi rugăciune.Viaţa e un dar de la Dumnezeu, şi noi trebuie să ştim a o trăi în chipul cel mai vrednic. Să ne curăţăm de păcate, care ne urmăresc la tot pasul, să fim cu iubire faţă de semenii noştri, să ajutăm, să răspundem la rău prin bine şi la ură prin dragoste, să ne mărturisim păcatele şi să luăm temeinic hotărârea de a nu le mai săvârşi. Iată, a venit şi postul Crăciunului. Pregătiţi-vă sufleteşte pentru această mare sărbătoare creştină, prin post şi rugăciune şi nu uitaţi milostenia pentru cei săraci şi lipsiţi, căci milostenia acoperă o mulţime de păcate. Aşa că, faceţi această faptă măreaţă, ca la Sfintele Sărbători să daţi la câte un sărac, lipsit de ajutor, ba o pâine, ba o prăjitură, ba un bănuţ, că mult vă va răsplăti Dumnezeu şi în viaţa aceasta şi în viaţa viitoare. Mie îmi pare tare bine că voi înţelegeţi această lume. Mi-aduc aminte că, încă în sat, îi mai ajutaţi din când în când şi pe ţiganii şi pe nevoiaşii de pe la noi! Ştiţi voi ce înseamnă lucrul acesta!? Fericirea este sensul întregii noastre vieţi. Şi eu vă mărturisesc azi, după ani de suferinţă, meditaţie şi frământări, cu viaţă aspră, că Viaţa nu are nici un sens fără Hristos! Că toate alergările noastre, fără Iisus sunt deşertăciune şi goană după vânt! De aceea, să căutăm ca prin modul nostru de trăire să-l câştigăm pe Mântuitorul în inimile noastre. Numaidecât să vă spovediţi şi împărtăşiţi. Să faceţi o spovedanie cât mai serioasă şi mai adâncă. Să luaţi hotărârea de a vă lepăda de păcate, să duceţi lupta cu răul inimii voastre, înclinate a-i judeca şi condamna pe alţii pentru faptele lor, când noi înşine săvârşim aceleaşi păcate. Vă rog foarte mult, grijiţi-vă de suflet. Pe Emil, creşteţi-l în iubire de Dumnezeu. Învăţaţi-l să se roage, să cânte cântece creştine, să se poarte cu dragoste şi nevinovăţie. El e un copil curat şi nevinovat la suflet. Şi eu mă stăruiesc să devin prunc la suflet, ca şi el. Voi, ca părinţi, aveţi o mare răspundere. Anume, aceea de a-i da o educaţie creştină, a-l creşte în cea mai mare curăţenie, a-1 îngriji şi a-i face Viaţa cu adevărat fericită, printr-o trăire curată a Domnului nostru Iisus Hristos. Iubiţi-vă voi şi iubiţi pe toata lumea. Purtaţi-vă cu toţi aşa cum vă purtaţi cu proprii voştri fraţi şi surori. Şi Dumnezeu, care vede toate, vă va răsplăti însutit.  

Penitenciarul Aiud, 10 ianuarie 1944

Câte inimi îndreptate către tine, Doamne, dornice de o viaţă nouă în care să plutească pacea, armonia şi dragostea creştină. Am trăit cu sufletul între voi aceste sărbători. Fiecare clipă – o zi duioasă de vacanţă. Fiecare zi – o viaţă fericită! Cu bucurii noi, izvorâte din adâncurile fiinţei mele, renăscute prin harul Domnului Iisus Hristos. Sunt sănătos şi mulţumit. Rog pe Bunul Dumnezeu să-mi dea putinţa în viaţă de a face binele pe care sufletul meu doreşte să-l facă în lume. E cea mai mare hotărâre şi dorinţă a vieţii mele. Cred că acesta e şi sensul trăirii omului: să iubeşti toată creatura lui Dumnezeu şi să faci bine.  Socot că e un mare dar de la Dumnezeu acela de a face bine în viaţă.  Cât sunt de fericit. Sufletul meu nu poate să exprime în cuvinte ceea ce simte. Să fii pătruns de conştiinţa nimicniciei tale ca om – în faţa lui Dumnezeu – şi să te ridici prin puterea credinţei şi a iubirii pe culmile cele mai înalte ale Idealului! Aşa păşesc în al douâzecişipatrulea an al vieţii mele. Cu credinţa în Dumnezeu şi cu dragoste nesfârşită pentru voi toţi ai mei, pentru tot neamul românesc, pentru cei buni şi cei răi, pentru cei drepţi şi pentru cei păcătoşi. Rog pe Atotputernicul Dumnezeu să mă ajute.  Dumnezeu să-i ocrotească în toate, dăruindu-le un cuget senin şi o inimă creştină.  

Penitenciarul Aiud, 5 octombrie 1944

Trăiţi viaţa simplă şi nu uitaţi: esenţialul în viaţă este curăţenia sufletească şi trupească.  

Penitenciarul Aiud, 10 decembrie 1944

Doresc, iubiţii mei, să ştiţi a alege din suferinţă tot ceea ce este mai de folos vieţii sufleteşti, în sensul desăvârşirii creştine. 

Penitenciarul Aiud, 25 ianuarie 1945 

Aici viaţa e mai uşoară, iar bună­voinţa şi dragostea fraţilor ardeleni o veţi întâlni în tot locul, ca expresie a unei suferinţe comune, din care a rezultat o adânca înţelegere a durerii.  

Penitenciarul Aiud 10 februarie 1945

Atâta timp cât Dumnezeu veghează asupra lumii, nici un rău nu va putea zdruncina fondul moral şi adânc creştin al sufletelor curate şi însufleţite de dragoste nemărginită pentru adevăr şi aproapele. Suferinţa oricât de grea ne-ar fi ea, nu-şi are alt sens decât purificarea interioară a sufletului dornic de mântuire şi pregătirea aceluia ce, cu toată inima, doreşte să realizeze fericirea.  Ah, ce bine ar fi dacă voi aţi înţelege sensul mare al vieţii, al suferinţei, al umilinţei…Doamne! Să ştiu că sunteţi pregătite sufleteşte să primiţi cele mai grele lovituri, în credinţa că, dincolo de această viaţă trecătoare există o altă Viaţă veşnică, fericită, o patrie cerească fără hotar şi care merită orice jertfă, fie ea oricât de mare! Că acolo ne vom întâlni toţi şi că nimeni nu ne va mai putea despărţi vreodată!  Înţelegeţi voi oare aceste realităţi pe care vi le mărturisesc azi? Mi-i dor de voi. Un dor mare, viu…atâta de viu, încât uneori mă pierd în visuri, vă văd lângă mine, frumoase la chip şi la suflet, senine, duioase, vrednice de suferinţele pe care le-aţi încercat. Şi, orice s-ar întâmpla, vă voi purta în inima mea cu o iubire nestinsă, care nu cunoaşte nici o limită!  Esenţialul este ca voi să trăiţi o viaţă curată. Lăsaţi-vă în voia lui Dumnezeu, căci El ne îngrijeşte în modul cel mai bun. Vă spun aceste lucruri, pentru că eu însumi le-am trăit şi constatat, în viaţa mea plină de iubire …de zbucium. Eu sunt sănătos şi fericit. Nimic nu mi-ar putea nărui această stare sufletească. Sunt atât de fericit încât aş vrea să strig în gura mare, să audă toată lumea strigătul meu, să-l audă şi Tuţa de acolo de unde se găseşte, să ajungă fericirea mea până la cer!

Maica Domnului îmi împlineşte rugăciunile. Trăiesc pe revărsarea unor adevărate valuri de dragoste, care îmi copleşesc toată fiinţa pătrunsă de conştiinţa nimicniciei mele ca om pe pământ. Stau căzut în faţa icoanei, în genunchi, implorând milă, ajutor şi dragoste pentru mine şi pentru toţi ai mei, părinţi, rude, prieteni, binefăcători, vrăjmaşi. (…) Sunt cum mă ştiţi. Tac mâlc şi meditez ore şi zile în şir. Îmi trimit gândurile departe şi când mă trezesc la realitate zâmbesc. Cânt şi mă rog. Sunt vesel sufleteşte. Viaţa cotidiană are un aspect uniform. Viaţa interioară mi-e simplă, vie, plină şi mare, cu doruri şi vise pe care eu le trăiesc şi le simt vii în sufletul meu. Mă lupt cu păcatele. Şi cu cât mă adâncesc mai mult în mine, cu atât găsesc altele noi. Dar cu ajutorul Domnului le birui. Am căpătat o seninătate sufletească permanentă şi mă mulţumesc cu darurile pe care mi le dă Dumnezeu, căci sunt nepreţuite. Vă mărturisesc iarăşi acelaşi lucru: trăiesc fericirea, o gust mai ales în lacrimi şi durere, acolo o găsesc mai dulce, mai adâncă. Trăiesc cu conştiinţa omului păcătos. Trăiesc pe Dumnezeu, Izvorul tuturor bucuriilor vieţii.(…) Sunt foarte mulţumit acum că am trăit o viaţă morală şi curată. În relaţiile mele cu fetele am fost cinstit, corect şi curat, mai exact n-am căzut în păcat. Şi am iubit atât de mult! (…) Vă spun drept, sunt fericit. Înţeleg şi iert totul, oricine m-ar lovi pe mine personal îl iert.

Penitenciarul Aiud, 20 martie 1945

Stau şi mă gândesc mereu, la viaţa asta trecătoare. Ce suntem noi decât simpli trecători către o Patrie Cerească, eternă. Trecem prin viaţă pentru a ne purifica interiorul, a ne reînnoi în Duhul Domnului nostru Iisus Hristos – prin Iubire – pentru a ne învrednici de fericirea eternă. Toate durerile pe care le încercăm au ca unic sens, curăţirea sufletului, recunoaşterea neputinţei noastre în faţa lui Dumnezeu, smerenia prin care ne putem regăsi, reînnoi în duhul Iubirii. Căci toţi suntem fii ai aceluiaşi Părinte, care ne iubeşte, dorindu-ne binele cel mai mare, fericirea eternă. Şi câtă supărare din partea noastră. Privim nepăsători, ne mărginim la o viaţă de griji ale acestei vieţi trupeşti, căutăm comoditatea şi liniştea în această lume şi uităm cu totul de suflet. Când se întâmplă de ne trimite Dumnezeu şi câte un necaz greu, ne răzvrătim şi ne îndepărtăm de Dăruitor. Dar Domnul e bun. Cum ne întoarcem către Sine, ne primeşte cu braţele deschise, cu dragoste nemărginită. Toată lumea e plină de fii risipitori. Sunt atât de mulţumit că Bunul Dumnezeu mi-a trimis această încercare, căci mi s-a luminat şi mie cărarea Vieţii şi, pe această cale stăruind, mi-am găsit cea mai frumoasă linişte şi seninătate lăuntrică.  Iată, am intrat şi în Postul Mare. Rog din toată inima pe ai mei, să se pregătească sufleteşte pentru primirea Patimilor şi a Învierii Domnului. Bucuria cea mai mare pe care mi-o pot aduce ai mei, este aceea de a-i şti curaţi la suflet, trăind o viaţă cât mai simplă şi mai virtuoasă, cu gândul la Dumnezeu. Să cultivi iubirea prin rugăciune şi fapte bune. Trăind viaţă creştină, Dumnezeu îi va ocroti în toată vremea şi ei vor simţi harul Domnului revărsându-se în inimile lor. 

Penitenciarul Aiud, 10 aprilie 1945

Simplificaţi-vă viaţa cât mai mult. Întotdeauna învaţă-te să te mulţumeşti cu puţin, învaţă-te a te jertfi pe tine însuţi pentru binele aproapelui… rugăciunea este expresia cea mai curată a iubirii de Dumnezeu şi de aproapele. Când vei ajunge să te rogi cu adevărat, ai realizat pacea, fericirea…am ajuns să văd la fiecare pas făcându-se o minune…am avut momente în viaţa mea de închisoare când am plâns cu lacrimi nestăvilite, dându-mi seama de nimicnicia firii mele omeneşti, de slava lui Dumnezeu, de iubire. În aceste lacrimi am găsit cea mai mare fericire trăită de mine vreodată. Dar, să fim liniştiţi şi împăcaţi cu viaţa aşa cum ne-a dăruit-o Dumnezeu, căci este spre fericirea noastră. Trăiţi în curăţenie de inimă, sinceri faţă de Dumnezeu, aproapele şi voi înşivă. Toate au un sens; noi nu avem decât datoria de a alege între Bine şi Rău…Viaţă şi Moarte…Să ne găsim cărarea vieţii care ne duce spre înviere şi să stăruim cu smerenie şi răbdare. 

Penitenciarul Aiud, 25 mai 1945

Meditaţi în chipul cel mai serios. În faţa fiecăruia stă mormântul. Trecem prin Viaţă ca nişte simpli călători, către Patria Cerească. După felul cum vom trăi aici, pe pământ, aşa ne va fi dincolo: suferinţă sau fericire eternă! Nu căutaţi să vă îmbâcsiţi mintea cu felurite cunoştinţe inutile din această lume, căci asta nu zideşte sufletul cu nimic.  „Şi ce-ţi va folosi ţie să cunoşti toate lucrurile lumii acesteia, când însăşi lumea aceasta este trecătoare?”, spune, atât de frumos, Toma de Kempis, în Urmarea lui Hristos. Nu cunoştinţe multe ni se cer nouă, ci virtuţi şi fapte bune. Vă vorbesc în modul cel mai serios: faceţi-vă un examen de conştiinţă cât mai amănunţit. Cercetaţi-vă bine viaţa. Adânciţi-vă în interiorul fiinţei voastre şi cunoaşteţi-vă pe voi înşivă, cu toate păcatele şi greşelile săvârşite în viaţă. Scrieţi-le şi duceţi-vă în faţa preotului (duhovnicului) şi le mărturisiţi. Niciodată nu e prea târziu. Dar nu amânaţi nici măcar cu o singură zi. Vă vorbesc ca fiu şi ca frate al vostru, cu toată iubirea şi încrederea pe care o împărtăşesc pentru voi. Vorbesc cu toata convingerea sufletului, nu din cărţi, ci din propria-mi trăire, din aceşti ultimi ani, cei mai serioşi şi mai însemnaţi din viaţa mea, care pentru mine înseamnă totul… dar absolut totul. Mulţumesc din toată inima Bunului Dumnezeu pentru suferinţa ce mi-a trimis-o. Căci prin suferinţă mi-am purtat lumina sufletului şi am găsit calea Vieţii. Vă rog din suflet citiţi Biblia. În fiecare seară, înainte de a vă culca, în jurul mamei, strângeţi-vă voi, copile scumpe ale inimii mele, şi, cu seninătate, reculegeţi-vă câteva momente şi citiţi câte un capitol din Evanghelie, un capitol din Epistole şi câte un psalm. Cu multă evlavie apoi, faceţi-vă rugăciunea de seară. E mult mai bine primită de Dumnezeu rugăciunea în comun, pentru că sufletele toate se întâlnesc în acelaşi duh şi se înalţă spre cer cu multă cucernicie şi tărie. Cântaţi „Tatăl nostru”. Apoi culcaţi-vă liniştite, după ce, mai întâi, v-aţi închinat perniţele.  Ar fi bine să aveţi candelă în dormitor. Cu candela aprinsă, în tăcere, fiecare să-şi examineze faptele, vorbele şi gândurile de peste zi. Imediat ce-aţi constatat o greşeală, să v-o mărturisiţi cu sinceritate, cerându-vă iertare. Apoi…somn uşor. Iubiţi-vă mult! Mult! Spuneţi-vă singure una alteia greşelile, cu dragoste. Ajutaţi-vă mereu. Iubitele mele, ar fi cel mai mare şi mai frumos lucru pe care l-aţi realiza: o familie creştină. Orice inimă necăjită să-şi găsească mângâierea între voi.  

Penitenciarul Aiud, 25 iunie 1945

Un gând simplu, de iubire, sau o vorbă bună pe care-o adresaţi unui om necăjit azi, poate valora mai mult decât orice comoară de aur. Gândiţi-vă la văduva care aruncă în Vistieria Templului singurii doi bănuţi pe care îi are.  Să ştiţi că eu nu sunt îngrijorat de soarta voastră, dintr-un singur motiv: vă ştiu curate la suflet, cu credinţă-n Dumnezeu şi cu dragoste pentru toată lumea. Aceste mari realităţi îmi dau siguranţa deplină că veţi răzbate bine, prin toate încercările ce le veţi mai întâmpina în viitor. Priviţi lucrurile în adâncime. Nu vedeţi voi că Dumnezeu vă trimite diferite încercări, pentru a vă întări credinţa?! Nu gustaţi voi, în cele mai grele clipe, dintr-o bucurie izvorâtă din lumea intimă a fiinţei voastre spirituale?! O fericire nouă, găsită în lacrimi.  Cât de mult aş vrea să fiu în mijlocul vostru, pentru a vă lămuri în calea cea înaltă a Vieţii! Să pătrund în intimitatea sufletelor voastre şi să deschid larg porţile iubirii ce visează acolo şi aşteaptă să se reverse în valuri! Să vă văd izbucnind în lacrimi de fericire, îngenuncheate înaintea icoanei lui Hristos, mărturisindu-vă păcatele şi mulţumind.  Să ascultaţi de glasul conştiinţei, trăind adevărul cu toată plinătatea sufletului. Vreau să vă ştiu senine şi conştiente de misiunea care o aveţi ca fiinţe vii, în lume: mântuirea. Vreau să vă ştiu curate la suflet, o curăţie feciorelnică, care să inspire numai iubire, armonie şi virtute. Să fiţi creştine prin viaţa voastră. Primiţi încercările pe care vi le trimite Dumnezeu, cu toată bucuria inimii, căci Dumnezeu încearcă pe cei pe care-i iubeşte. În fiecare seară întrebaţi-vă sincer ce bine aţi făcut omenirii.  Scumpă mamă, tare mulţumit aş fi dacă aţi citi zilnic „Acatistul Maicii Domnului”. Gândiţi-vă că Maica Domnului v-a ajutat şi ocrotit întotdeauna, peste tot.  

Penitenciarul Aiud, 23 septembrie 1945

Scumpă Norica, tu îmi ceri câteva sfaturi pe care eu cu dragoste ţi le dau. Tu fă-ţi educaţia creştină în familie. învaţă-te să fii o gospodină cât mai bună, trăieşte o viaţă de mare curăţenie, fă fapte bune şi iubeşte mult, tot ce este creatură a lui Dumnezeu. Simplifică-ţi viaţa cât mai mult, întotdeauna mulţumeşte-te cu puţin, învaţă-te a te jertfi pe tine însuţi pentru binele aproapelui. Fă bine ori de câte ori se iveşte prilejul. Norica, învaţă-te a medita, trăieşte o viaţă de rugăciune. Rugăciunea este expresia cea mai curată a iubirii de Dumnezeu şi de aproapele. Când vei ajunge să te poţi ruga cu adevărat, cu adevărat ai realizat pacea, fericirea. Eu încerc mereu şi Bunul Dumnezeu mă ocroteşte şi-mi dăruieşte atâta de mult, încât am ajuns să văd la fiecare pas făcându-se câte o minune. Trebuie să fiu sincer şi să recunosc că nu realizez decât foarte puţin, că încă n-am ajuns a mă ruga cu toată inima curăţită de griji, păcate şi gânduri lumeşti -căci păcatele mă ţin strâns legat de lumea aceasta văzută – dar, scumpă Norica, numai cine a gustat din bucuriile adânci ale sufletului, acela numai le poate înţelege. Am avut momente de închinare în viaţa mea, când am plâns cu lacrimi nestăvilite, dându-mi seama de zădărnicia şi nimicnicia fiinţei mele omeneşti, de slava lui Dumnezeu, de Iubire. Ei, bine, în aceste lacrimi, izvorâte din adâncul fiinţei mele îndurerate, am găsit cea mai înaltă şi mai curată fericire trăită de mine vreodată! Cât aş fi de fericit s-ajung a realiza o stare continuă de rugăciune! Viaţa aceasta este cu totul trecătoare. Şi tot ceea ce e legat de ea este trecător. Să ne zidim sufletele, să le întărim cu virtuţile creştineşti, nu pentru viaţa aceasta, ci pentru cea viitoare. Patria noastră cea sfântă şi veşnică, unde ne vom regăsi cu toţii după moarte, este Cerul. Să stăruim ca în viaţa aceasta să ne învrednicim prin faptele, vorbele, atitudinea şi gândurile noastre, de Cer. Nu există fericire adevărată decât în Iisus Hristos. Pe aceea căutaţi de o realizaţi. Nu vă uitaţi la felul cum înţelege şi trăieşte lumea viaţa. Voi aveţi un îndreptar de viaţă -calea creştină – şi după acest îndreptar călăuziţi-vă paşii.    

Penitenciarul Aiud, 29 octombrie 1945

Doresc să le ştiu curate la suflet şi nevinovate. Ca îndreptar de viaţă să aibă cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos.  Citiţi Evanghelia şi Epistolele. În sfânta Scriptură veţi găsi tot, dar absolut tot de care veţi avea voi nevoie, ca să câştigaţi fericirea. Căutaţi de vă procuraţi aceste cărţi: Biblia, Vieţile Sfinţilor, Patericul şi Urmarea lui Iisus – „Oglinda Duhovnicească”. Meditaţi şi trăiţi adevărul creştin. Cine oglindeşte prin trăire cuvântul Mântuitorului, a realizat fericirea. Pe aceşti oameni îi iubesc şi-i apreciez total.  Lăsaţi distracţiile şi plăcerile uşoare (ex.: balurile şi altele asemenea). Fiţi atente la prietenii. Un prieten bun e o comoară. Dar multă grijă, căci atunci când nu ştii să-ţi găseşti mediul potrivit realităţii tale sufleteşti, vei avea mult de suferit. Şi nu arareori suferinţa poate lăsa urme dăunătoare atunci când suferi din pricina unor greşeli sau păcate proprii. Trăiţi în multă iubire şi ajutaţi cât mai mult. Iubiţi natura. În mijlocul naturii vă veţi regăsi în toată simplitatea şi curăţia de suflet. Vreau să vă ştiu fericite. Şi fericirea adevărată nu poate fi decât aceea provenită din trăirea lui Hristos.  Duminica şi Sărbătoarea, regulat să mergeţi la biserică. Vinerea să postiţi. Dacă nu post negru, atunci măcar post simplu. S-apropie postul Crăciunului. Pregătiţi-vă bine pentru spovedanie şi împărtăşanie. Mărturisiţi-vă în faţa duhovnicului toate păcatele. Vă rog foarte mult, trăiţi cele ce vă rog. Încolo eu îmi petrec timpul meditând, citind cărţi sfinte, rugându-mă şi lucrând câte ceva, sau în celulă. Mă plimb şi iubesc mult. Iubesc tot ce e creaţie a lui Dumnezeu. Vreau să contribui cu maximum la realizarea fericirii umane. Mă lupt cu păcatele sufletului meu. Mi-i conştiinţa activă mereu, stau treaz la orice tresărire de suflet. Suntem responsabili de toate greşelile şi păcatele celorlalţi semeni ai noştri. Suntem păcătoşi! Toţi suntem făpturi ale creatorului nostru, Dumnezeu. Să ne iubim unii pe alţii, să ne ajutăm cât mai mult şi să trăim cu gândul la Dumnezeu. Tot ceea ce facem, s-o facem nu ca pentru oameni, ci ca pentru Hristos. Eu stărui mereu să realizez în mine omul nou, creştinul. Sunt fericit şi tare mulţumit sufleteşte.   

Mă preocupă în mod deosebit problema păcatului. Din iunie 1943, când am trăit prima zguduire sufletească provenită de pe urma conştiinţei păcatului, mi-am dat seama că pe măsură ce mă adâncesc mai mult în mine însumi descopăr noi păcate. În adâncul cel mai tainic al inimii am găsit izvorul nesecat al vieţii, dragostea. Mi-am dat seama că am nesocotit acest dar. Am spus atunci: „am greşit!”. În pământul păcatelor mele îngropasem tot ce sădise Dumnezeu mai preţios în mine. Pentru nesocotirea acestui dar sfânt, iubirea, mă simt răspunzător de toate păcatele semenilor mei, din toate timpurile şi locurile. Dar sunt un om fericit, cel mai fericit om! Simt dragostea lui Dumnezeu la tot pasul, ocrotirea şi grija Lui pentru mine. Vreau să nu mai trăiesc pentru mine, ci să trăiesc pentru iubire, să contribui la fericirea tuturor, cu darul lui Dumnezeu. Prin mântuirea semenilor mei să-mi mântuiesc propriul meu suflet. Ah! Cât sunt de fericit! Cum poate trăi omul, această fiinţă micuţă, atâta fericire? Viaţa omului e un dar nepreţuit, e o minune şi eu mă străduiesc să devin prunc la suflet. După mii de suferinţe am realizat cea mai frumoasă prietenie din viaţa mea. Vom trăi toată viaţa unul pentru altul, Împărate Ceresc!

Penitenciarul Aiud, 22 noiembrie 1945

Sunt atât de mulţumit! Trăiesc într-o pace de suflet neobişnuită, pe care mi-o dăruie Iubirea. Sunt conştient de acest dar divin şi caut să-l trăiesc. Ce poate fi mai frumos şi mai măreţ decât a-ţi iubi pe părinţi, surori, prieteni, rude, pe toţi cei dragi ţie şi pe vrăjmaşii tăi! Ce poate fi mai frumos decât a ajunge să-ţi dai seama că toată creaţia lui Dumnezeu ţi-e soră, mamă şi frate.  Dragii mei, eu sunt un om fericit şi mă rog Atotputernicului Dumnezeu să vă fericească şi sufletele voastre, înflorindu-vă viaţa, cu darul nepreţuit, al Iubirii.  Rugaţi-vă lui Dumnezeu. Curăţiţi-vă de păcate. Meditaţi adânc şi duceţi-vă să vă spovediţi şi împărtăşiţi-vă numaidecât. Cu dragoste, frică şi cutremur apropiaţi-vă de Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.  S-apropie Crăciunul. Eu sunt sănătos şi cânt cântece de mulţumire şi de slavă lui Dumnezeu. Ştiţi că eu mă ocup şi cu poezia? Acum am făcut nişte cântece de Crăciun şi un colind de o frumuseţe rară! Tare mult aş vrea să vi le trimit şi vouă să le cântaţi. In felul acesta mă veţi simţi şi mai alături de inimile voastre.  Cât sunt de fericit că vă iubesc atât de mult! Ştiu că şi voi mă iubiţi şi faceţi tot ceea ce vă stă în putinţă ca să mă ştiţi mulţumit! De-aţi şti câtă bucurie mi-aduce iubirea voastră! În situaţiile cele mai grele prin care am trecut în viaţa de închisoare, v-am simţit alăturea de inima mea, cu iubire şi înţelegere întreagă. Nimic nu preţuieşte Dumnezeu mai mult, cajertfele de iubire! El însuşi, din iubire pentru noi s-a coborât din cer întrupându-se şi s-a răstignit pentru noi.  Ah! Cât de mult aş vrea ca voi să înţelegeţi şi să trăiţi iubirea lui Hristos! Vă rog din tot sufletul rugaţi-vă şi postiţi. Pregătiţi-vă bine pentru Sfânta Naştere a Domnului.  Să fiţi modele pentru viaţa voastră desăvârşită în dragoste creştină şi nădejde. Trăiţi virtuţile creştine şi toate celelalte bunuri Dumnezeu vi le va da, pe deasupra.  

Penitenciarul Aiud, Craciun 1945

E noapte. Tocmai am citit Acatistul Domnului. Am făcut un Crăciun mai frumos decât o poveste! Sufleteşte m-am simţit mai pregătit decât în alte rânduri. Am simţit, prin greutatea suferinţelor trăite pentru învierea sufletului, răspunderea ce mă apasă privitor la mântuirea propriului meu suflet, a familiei, rudelor, prietenilor, vrăjmaşilor, neamului întreg. Şi cu cât urcam mai sus pe scara idealului, cu atât mă vedeam mai mic, mai păcătos iar idealul mai înalt, desăvârşit: Hristos! Şi iată aşa, încet-încet, toţi idolii adolescenţei s-au năruit. Vălul de pe ochi a căzut prin lupta cu păcatul şi în faţă a rămas vie, senină, icoana Domnului Iisus Hristos! Aşadar am reuşit să stabilim pacea cu toţi semenii noştri şi asta numai prin călcarea noastră în picioare, prin recunoaşterea greşelilor noastre, prin iubire. Şi câtă pace am trăit vineri, când m-am aflat în faţa preotului! Ne-am împărtăşit mulţi. Ce zi mare, ce zi frumoasă! Am trăit-o din plin, cu toate binecuvântările trimise de Domnul!