Valeriu Gafencu

Sfinte şi mare Arhanghele al lui Dumnezeu, Mihaile, care cel dintai în­tre îngeri stai dinaintea Treimii celei negrăite, sprijinul şi păzitorul neamu­lui omenesc, care ai zdrobit în Ceruri cu oştile tale capul prea-trufaşului dia­vol şi rusinezi pururea pe pământ răutatea şi viclenia lui, la tine alergăm cu credinţă şi ne rugăm ţie cu dragoste: fii pavăză nestricată şi coif tare Sfintei Bi­serici şi neamului nostru dreptcredincios, păzindu-ne cu spada ta purtătoare de fulgere de toţi vrăjmaşii văzuţi şi ne­văzuţi.

Nu ne lăsă pe noi, o, Arhanghele al lui Dumnezeu, fără ajutorul şi ocrotirea ta, pe cei ce lăudăm astăzi sfântul tău nume. Iată că, deşi mult greşiţi suntem, nu voim să pierim întru fărădelegile noastre, ci să ne întoarcem la Domnul, ca să ne călăuzească spre lucruri bune. Luminează minţile noastre cu lumina feţei lui Dumnezeu, care străluceşte tot­deauna pe fruntea ta ca un fulger la arătare, ca să putem pricepe care este voia lui Dumnezeu, bună şi desăvârşită, în ceea ce ne priveşte, şi să cunoaştem toate câte se cuvine nouă să le facem şi câte să le trecem cu vederea şi să le părăsim. Întăreşte-ne cu harul Domnu­lui voinţa slabă şi dorirea lipsită de vla­gă, ca întărindu-ne în legea Domnului, să încetăm a ne mai primejdui cu cu­getele pământeşti şi cu poftele trupeşti, aplecându-ne, după asemănarea copii­lor lipsiţi de minte, către frumuseţile degrabă pieritoare ale lumii acesteia şi uitând în chip nesăbuit cele veşnice şi cereşti de dragul celor stricăcioase şi pământeşti.

Mai presus de toate acestea, cere de Sus pentru noi duhul adevăratei pocăinţe, întristarea cea nefăţarnică după Dumnezeu şi zdrobirea pentru păcatele noastre, ca zilele ce ne-au mai rămas din această viaţă trecătoare să le chel­tuim nu spre plăcerea simţurilor şi hrănirea patimilor noastre, ci

întru îndrep­tarea cu lacrimi de credinţă şi zdrobire a inimii, cu nevoinţele curăţiei şi cu bineplăcutele fapte ale milostivirii.

Iar când se va apropia ceasul sfârşitului nostru, al slobozirii din legăturile aces­tui trup pieritor, nu ne lăsa pe noi, Arhanghele al lui Dumnezeu, fără de apă­rare împotriva duhurilor răutăţii care sunt în vazduhuri şi obişnuiesc a împiedica urcuşul sufletului omenesc la cele de Sus, ca păziţi fiind prin tine, fără îm­piedicare să ajungem în sălaşurile prea-slăvite ale Raiului, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit. Şi învrednicindu-ne a vedea prealuminatul chip al Preabunului nos­tru Domn şi Stăpan, şi căzând cu la­crimi la picioarele Lui, cuprinşi de bucu­rie şi umilinţă să strigăm: slavă Tie, Preaiubitul nostru Mântuitor, Care pen­tru preamulta dragoste pe care o ai faţă de noi, nevrednicii, ai binevoit a trimi­te pe îngerii Tăi ca să slujească mân­tuirii noastre! Amin !

„Şi ocroteşte Doamne ţara aceasta, neamul acesta, organizaţia Legiunea Arhanghelul Mihail şi pe Omul acesta, Corneliu Zelea Codreanu, şi le dă lor puterea să se ridice, până la înălţimea iubirii şi dreptăţii Tale. Ai milă Doamne de toţi mucenicii noştri, şi primeşte jertfa celor dragi nouă. Amin.”

Prohod la înmormântarea lui Ion Mota şi Vasile Marin

– Bucureşti, 13 Februarie 1937-

rostit de Nicolae Bălan, I.P.S. Mitropolit al Ardealului,

înconjurat de arhierei şi un sobor de peste 200 de preoţi

Slăvindu-te pe Tine, Părinte, că ne-ai trimis lumina pilduitoarei jertfelnicii a aleşilor Tăi Ioan şi Vasile, ca să ieşim din întunericul nepăsării, al îndoielii şi al oricărei micimi de suflet în urmărirea destinului nostru. În judecăţile Tale, nepătrunse de mintea omenească, i-ai dus departe de noi, totuşi în

ţara aceleiaşi frăţii de sânge, la lupta grea purtată pentru Crucea şi
Împărăţia Ta, ca astfel jertfa lor să strălucească cu atât mai limpede, înaintea ochilor noştri, în toată frumuseţea ei, dezbrăcată de orice interes legat de pământ.
Slăvindu-Te pe Tine, Hristoase Dumnezeule, că ai învrednicit poporul nostru, ca din mijlocul lui să alegi ostaşi credincioşi pentru lucrul Tău, cari de dincolo de moarte ne trimit solia şi mărturisirea credinţii lor, cum numai pe buzele marilor Tăi mucenici din veacurile de la început a răsunat în lume: ”Eu aşa am înteles datoria vieţii mele. Am iubit pe Hristos şi am mers fericit la moarte pentru El!”

O, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţe şi prigoane, prin multele voastre pătimiri aţi stăvilit întărâtarea vrăjmaşului cea cu mânie pornită asupra Bisericii lui Hristos, vouă celor ce aţi suferit foame, ger, schingiuiri, umilinţă şi chinuri de tot felul întru apărarea legii celei strămoşeşti, vă aducem mulţumirile noastre.  

Povăţuiţi-ne pururea pe calea mântuirii, a răbdării şi a dragostei, ca neclintiţi şi uniţi să rămânem până la sfârşitul vieţii întru credinţa cea adevărată.

Aşa, Sfinţilor Mărturisitori, care în strâmtorările şi necazurile din viaţa voastră pământească aţi cerut ajutorul Puterilor cereşti, rugămu-vă pe voi noi nevrednicii, ca să primiţi în acest ceas rugăciunile noastre şi să ne acoperiţi de smintelile veacului acestuia şi de răutăţile celor potrivnici, ca şi noi pe calea ce strâmtă şi cu chinuri neînfricaţi să mărturisim Evanghelia lui Hristos, spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea neamului românesc. Amin.