În luna martie 1943 ne-am refugiat din Basarabia, mama cu trei fete, eleve, şi am ajuns in Făgăraş. Tata era deportat in Siberia, iar Vaieriu, fratele nostru, student, era deţinut politic la Aiud, de unde ne scria ocupându-se de educaţia surorilor mai mici.  De ardeleni, care ne-au ajutat foarte mult, ne-am ataşat sufleteşte, petrecându-ne anii frumoşi ai adolescenţei mai ales ducându-ne la mănăstirea Sâmbăta, unde l-am cunoscut pe Părintele Arsenie Boca, cu care am participat la sfinţirea bisericii din Hurezu.  Au trecut anii şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, Valentina, sora cea mare, a intrat în învăţământ, eu, Eleonora, am intrat ca asistentă la ASCAR (Institutul de cardiologie) iar Elisabeta – inginer.  După mulţi ani a venit la mine la serviciu, pentru o consultaţie, Părintele Arsenie cu o călugăriţă. Am rămas surprinsă spunându-mi că ne cunoaştem. Era îmbrăcat civil, tuns, frumos şi bine dispus. L-am prezentat unui foarte bun cardiolog, dr. Caulea. Ştiam de la o prietenă că este foarte ocupat şi că pictează o biserică aproape de Bucureşti, dar n-am reuşit să-l vizitez şi regret. Am cântat în diverse formaţii muzicale şi mai ales la diverse biserici din Bucureşti. Avem o familie frumoasă şi unită, cu soţi şi copii, nepoţi, realizaţi aşa cum ne-au învăţat Valeriu şi Părintele Arsenie.