Este numele foarte cunoscut al unui tânar basarabean din
Soroca, absolvent al unui liceu militar. În 1942 l-am gasit la
Aiud. Frumos, înalt, cu ochi albastri plini de viata mi-a atras
atentia când l-am cunoscut. Smerit, cu preocupari spirituale
deosebite. Lecturi alese, prietenii cei mai buni, voia sa ramâna
pe o linie de onoare si a ramas tot timpul. Oriunde era ceva
deosebit si frumos de facut era prezent. Era tânarul care pe zi ce trecea stârnea admiratia tuturor. Erau în temnita si atitudini rele, criticabile. Le stia. Era cu ochiul deschis, dar nu osândea pe nimeni.

Citea numai Biblia si carti religioase. Era foarte
inteligent si prindea repede sensul just al textelor sfinte.
Convorbirile cu el erau o placere. L-am îndemnat sa nu rupa
legatura cu literatura noastra si cu unele carti stiintifice de
valoare, adica sa citeasca si altceva decât literatura religioasa.
Dar el a refuzat. „Daca am cele mai bune bucate, de ce sa recurg la surogate?” a spus el. „Daca ceea ce citesc ma satisface deplin, nu mai doresc nimic altceva. Dumnezeu se gaseste oriunde, dar mai ales în revelatia Sa scrisa, în Biblie. Aici avem privilegiul sa-l cautam pe El. Afara, de vom ajunge, vom mai vedea”. Si mergea înainte pe drumul lui.

La distrugerea canalului din interiorul temnitei a lucrat în echipa cu mine. În pauze, când ne odihneam, eram încântat privind pe acest tânar atât de frumos, bine facut, ca un brad, cu fruntea lata, ochii senini si preocupari atât de frumoase.


Dupa 1948 a fost luat de la Aiud. Nu stiu unde l-au dus. A
trecut prin Jilava. A încântat pe toti care l-au cunoscut. Strainii
care l-au cunoscut, adica nelegionarii, evreii sau altii, vorbeau
de el ca de un sfânt. A murit, dar nu stiu unde. Poate la Pitesti, în flacarile si marile patimi ale reeducarii pe care criminalul
Nicolski o aplica studentilor nostri. Ramâne un nume pe care cei ce l-au cunoscut îl vor pomeni cu veneratie. Si acum parfumul minunat al întâlnirilor cu acest tânar mai staruie în inima mea.

Mai retin doi din prietenii lui Gafencu la Aiud: Marin Naidin si Nicolae Mazare, ambii eminenti, admirabili, cuceritori,
exceptionali. Nu stiu daca au mai scapat dupa marele „foc” în
care au ars în anul 1949 si începutul lui 1950, an în care au murit
mii de detinuti la Aiud si în alte lagare si temnite ale tarii.
Nicolae Mazare, originar din Valenii de Munte, era elev
cu opt clase terminate, dar cu o tendinta de studiu deosebita.
Avea un mare talent la limbi. Învatase franceza, germana, dar si
bulgara si chiar jargonul tiganesc. Era tipul cercetatorului
stiintific, dar si cu preocupari religioase accentuate. Strainii care l-au cunoscut l-au numit „cel mai politicos dintre tineri”, caci din cei mai în vârsta cel mai politicos era considerat poetul Radu Gyr. Gafencu a mai avut si alti doi prieteni de care era
nedespartit, dar ale caror nume, oricât le caut în memorie, acum îmi scapa.

Da! Iata unul: Virgil Maxim, elev de clasa a VIII-a.
Frumos, bine dezvoltat, mai înalt ca Mazare si Naidim, fata
prospera, meditativ, prin inteligenta, bun simt si prin tinuta lui
stârnea admiratia tuturor. Naidim era credincios, smerit, tacut,
pe linie înalta: un sfânt între oameni.